bolovanul in casa

O casă a fost la un pas de a fi făcută una cu pământul, după ce un bolovan cu diametrul de doi metri a alunecat de pe un versant. Incidentul a produs panică, întrucât proprietarii se aflau în locuință la momentul respectiv, dar, din fericire se aflau într-o altă încăpere.

Pereții și gardul unei case din comuna hunedoreană Crișcior au fost distruși de un bolovan cu un diametru de peste doi metri, care s-a desprins de pe un versant din cauza ploilor din ultimele două zile. Bolovanul s-a desprins, a coborât cu vitează, s-a izbit de gard, pe care l-a doborât la pământ și s-a oprit în pereții casei pe care i-a distrus. Peretele cu ușa de la intrare și peretele cu ușa băii au fost făcuți praf, dar proprietarii casei sunt teferi. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU, Prefecturii Hunedoara și primăriei din localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.