DESCINDERI RETEA TRAFIC DE DROGURI ZONA SOARELUI08_resize

Acţiune în forţă a poliţiştilor de la „Crimă Organizată” din Timişoara şi a celor de la Serviciul de Acţiuni Speciale Timiş, în această dimineaţă, pentru capturarea ultimilor şapte membrii ai unei grupări de traficanţi specializaţi în vânzarea de cannabis adus din Spania. În această dimineaţă, locuinţele acestora din zona Soarelui au fost percheziţionate, în unul dintre cazuri, mascaţii rupând uşa cu berbecul după ce suspectul a refuzat să deschidă. Ulterior, după ce trupele speciale au intrat în forţă şi l-au imobilizat a susţinut că nu a găsit cheia, dar aceasta era lângă uşă.

Acţiunea din această dimineaţă este finalizarea unei ample operaţiuni a DIICOT Timişoara de destructurare a acestei reţele, care în ultimul an a introdus zeci de kilograme de cannabis din Spania în România, marfa fiind ulterior vândută. În fiecare lună, cărăuşii aduceau aproximativ cinci kilograme de droguri în ţară. Profitul era pe măsură – kilogramul de droguri era cumpărat cu 2000 euro, iar în urma vânzării la gram reţeaua câştiga până la 6.000 euro. Banii erau sparţi, de obicei, la poker şi la păcănele. În timpul monitorizării au fost capturate peste 11 kilograme de droguri, ultima captură fiind făcută săptămâna trecută când unul dintre cărăuşi a fost prins în rucsac cu 2,3 kilograme de cannabis pe care le aducea din Spania.  Liderul grupării, cel care  a finanţat traficul de droguri, Samfiescu Paul a încercat să-şi piardă urma, arucându-şi telefoanele şi cartelele, dar a fost identificat şi reţinut la Reşiţa, ulterior fiind arestat. Percheziţiile sunt în plină desfăşurare. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 În urma audierilor de la sediuşl DIICOT Timişoara, procurorul de caz a decis reţinerea a doi dintre suspecţi Burlacu Alin şi Rusanda Petru. Aceştia sunt acuzaţi că au vândut în repetare rânduri droguri unor investigatori şi colaboratori sub acoperire, o parte din cannabis ajungând la Reşiţa. Cei doi urmează să fie prezentaţi, astăzi, cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.