Pe 25 iunie la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara a cântat Manu Chao. A fost un soi de test pentru Timişoara. Pe care l-am trecut. La limită. În mod normal, aşa un eveniment ar fi trebuit să umple până la refuz locaţia aleasă. N-a fost să fie aşa. Partea bună este că au fost aproximativ trei mii de oameni. Şi fostul fondator al trupei Mano Negra a făcut show. Partea proastă (pentru noi!) este că de-a lungul ultimilor ani Clujul a avut multe evenimente de acest gen. Sprijinite mai mult sau mai puţin de autorităţi. Zilele trecute, Guido Janssens, belgianul care a adus compania de evenimente Emagic în ţara noastră, a publicat pe blogul său un interesant articol intitulat „The Live Music Industry in Romania“. Dincolo de observaţiile foarte pertinente privitoare la industria de concerte din România – care în opinia lui s-a născut în 23 iunie 2006 odată cu concertul susţinut de Depeche Mode pe stadionul Lia Manoliu din Bucureşti – articolul respectiv face referire directă şi la situaţia concertistică din ţară. „Noi credem că zona Cluj-ului va avea o creştere în acest domeniu. Are studenţi, salarii mai mari decât media naţională, o administraţie locală care sprijină acest fel de acţiuni, o industrie care se dezvoltă, un stadion modern. În alte zone ale României nu vedem o combinaţie a acestor factori“, spune analiza specialistului olandez. Dincolo de asta, specialistul amintit consideră că „după Cluj, Timişoara poate deveni o piaţă de dezvoltare în domeniu“. Şi uite aşa vrând – nevrând iar am ajuns la subiectul Timişoara versus Cluj.
Manu Chao versus Billy Idol (care susţine luni 30 iunie un concert la Cluj), dacă vreţi. Desigur, există o sumedenie de factori care au făcut ca oraşul nostru să piardă „startul“ în această competiţie. Se poate discuta mult şi bine despre originea studenţilor din cele două oraşe. Despre obiceiuri de consum sau chestiuni materiale. Dincolo de toate, Clujul ne-a luat faţa – ca să zic aşa – şi datorită administraţiei locale de acolo care sprijină evenimentele de amploare. Ajungem să ne uităm cu admiraţie la programele culturale ale acestui oraş. Ce mai contează faptul că faţă de orice oraş mare din ţară Timişoara are un avantaj de netăgăduit? Acela că oraşul nostru e la o aruncătură de băţ de Budapesta sau Belgrad. Sau şi mai aproape, de Novi Sad. Locuri unde se întâmplă lucruri. Cu riscul de a mă repeta, ceea ce ne ţine pe noi pe loc sunt autorităţile. Cele care se lansează în programe culturale care să stabilească strategii pe următorul deceniu, dar nu fac nimic acum. Şi n-au făcut nimic în trecut. Mai avem şi alte lipsuri, dar aşa cum în fiecare an se găsesc bani pentru ruga oraşului sau sprijinirea clubului sportiv cutărică, s-ar putea găsi şi nişte bănuţi pentru sprijinirea unui eveniment de anvergură din această categorie. Şi nu pe bază de orgolii. Desigur, pe lângă asta, mai avem nevoie şi de altele. Însă, până când aleşii noştri nu vor înţelege că oraşul are numai de câştigat din asemenea evenimente, rămâne să bombănim în sinea noastră ceva de genul „asta-i Timişoara“.
