Detalii halucinante apar în dosarul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a cerut, astăzi, arestarea preventivă pentru Dan Ţîşcă, inspector în cadrul D.G.F.P. Arad Biroul de Inspecţie Fiscală şi a celorlalţi oameni de afaceri care au folosit facturi false pentru a face evaziune fiscală – Constantin Don, Marius Pele, Florentin Şucan, Ilie Mihai şi Petru Ravas. Angajatul Finanţelor a fost pus sub acuzare pe lângă infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală şi pentru trafic de influenţă, Conform raportului întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 1.385.158 lei.
Cios Emanuel, administrator al S.C. Ideal Pack Company SRL, a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad o plângere penală pentru trafic de influenţă, acuzând că Ţîşcă i-a spus că-l va scăpa de ancheta penală dacă va plăti suma potrivită pentru că are conexiuni în Poliţie şi nu numai. În urma interceptărilor efectuate a reieşit conform anchetatorilor că Ţîşcă „a promis că, în situaţia în care organele de poliţie vor continua cercetările, va uza de influenţa pe care o are, personal sau prin tatăl său, faţă de persoane cu funcţii de conducere din cadrul I.P.J. Arad, A.N.A.F. Arad sau din cadrul Tribunalului Arad pentru a-l ajuta pe denunţător să scape de acuzaţiile de evaziune fiscală: „crezi că io nu-s cu … cu degetu′ pe butonul roşu dacă îi de apăsat şi vorbit? … că şi dacă îi, să zici că punem … o să ajungă să pună presiune mare pe tine, o să vorbesc cu Bătrân (cms. şef Bătrîn Nicolae, adjunct IPJ Arad – n. ns.) şi o să te trimit din partea mea. N-o să vorbesc io pân telefon altceva. O să te duci din partea lu′ … a mea şi a lu′ taică-mio.” … „ şi dacă s-ajunge în tribunal … dom′le în tribunal se ştiu o grămadă, o grămadă se ştiu şi io ştiu şi cine trăbă. Şi la ăsta în mod normal pă linie de partid se poate ajunge…”
Într-o altă discuţie, inspectorul de la Finanţele Publice i-a explicat că ar trebui să influenţeze controlul la firma sa cu ajutorul factorului politic. „Nu cotizezi la niciun partid? … o dată şi o dată sprijini şi tu un partid … Acum … Când îi campanie mă refer (campania pentru alegerile europarlamentare – n.ns.) … că astea cam aşa se fac … da′ în mod normal cine dă bani, după ce ajunge partidul la putere, zice: OK, îţi mai aduci aminte că ţi-am dat bani? Ajută-mă şi pe mine! … OK, partidu′ are datoria să te ajute”, i-a explicat Ţîşcă. Ulterior, a afirmat că va aborda factorul politic prin tatăl său, director al unui cotidian local, care ar avea asemenea conexiuni: „Tre′ să vorbesc să văd în ce … că şi bătrânu′ meu ştie … pe politic. Care, unde, ce şi cum. Păi cine-i a doua putere în stat? Nu presa? Nu armata, nu poliţia sau … Primu′ ţi-i securitatea şi al doilea ţi-i presa …”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă. Tatăl inspectorului, Mircea Ţîşcă, publisher-ul de la Jurnalul arădean, contactat de PRESSALERT.ro, a declarat „am aflat şi eu de aceste lucruri după ce a fost şedinţa de judecată. A fabulat. Putea să spună absolut orice. Niciodată nu am sunat pe nimeni. Este o situaţie foarte grea cea în care mă aflu”.
La instrumentarea acestui dosar procurorii din cadrul acestui parchet au beneficiat de sprijinul informativ şi logistic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad, al Serviciului Român de Informaţii Arad, al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Arad, al Direcţiei Generale Anticorupţie Arad, precum şi al inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Suspecţii vor afla dacă vor fi sau nu arestaţi la ora 18 când se va pronunţa Tribunalul Arad.
UPDATE Dan Țîșcă a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, Marius Pele, Ilie Mihai și Petru Ravaș au fost eliberați sub control judiciar, în timp ce ceilalți au primit arest la domiciliu.







