SEDINTA DE CONSILIU LOCAL18_resize

Schimbarea viceprimarului Dan Diaconu a fost dată ca sigură încă de la începutul acestei săptămâni. Plenul de vineri a dovedit însă că un singur vot poate face diferenţa şi chiar partide mari precum PSD sau PNL pot sta la mâna unor partide mici precum PNŢCD sau PP-DD.

Neşansa PSD a avut două aspecte. Primul a fost faptul că Petrică Folică, acum ex PP-DD, a părăsit sala de şedinţe nemulţumit fiind de viziunile politice ale lui Bogdan Herzog, cel care trebuia să îl înlocuiască pe Dan Diaconu. Al doilea ghinion pentru social-democraţii care au vrut o nouă majoritate în CLT a fost faptul că unul din cei 14 consilieri rămaşi în sală a trădat, votând pentru menţinerea lui Diaconu pe post.

Desigur, situaţia a fost un prilej numai bun ca primarul Nicolae Robu să se laude cu iscusinţa sa de a-i fi distras atenţia lui Alfred Simonis, cel care trebuia să supravegheze votul. Ei bine, surse din PSD susţin că situaţia nu va rămâne fără urmări. Social-democraţii caută să intre în posesia unei înregistrări cu momentul votului, în speranţa că vor putea să ghicească, după mimică, cine este trădătorul. Deocamdată nu se ştie cu certitudine dacă PSD va încerca din nou schimbarea lui Dan Diaconu.

În schimb, Nicolae Robu a pus astăzi gaz pe foc, spunând că el știe cine este „trădătorul” din PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.