Viceprimarul Timişoarei, liberalul Dan Diaconu, a dat din colţ în colţ, miercuri, la emisiunea PRESSALERT LIVE cu explicaţiile când a fost întrebat de modul în care s-a derulat contractul de proiectare pentru reabilitarea termică a blocurilor. Anterior, administratorul firmei Proiect C&A SRL, liberalul Cristian Palade, a acuzat că a fost păcălit de colegii săi de partid şi ulterior ameninţat chiar de primarul Nicolae Robu. Acesta a susţinut că după ce a văzut că este nevoit să execute lucrări ce treceau de 250.000 de euro în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze nişte devize, fiindu-i reziliat contractul. Palade a afirmat că a început să lucreze cu mult timp înainte să semneze contractul cu Primăria Timişoara.
Dan Diaconu a negat acest lucru, venind cu tot felul de explicaţii când i-au fost prezentat date din documente oficiale ale Primăriei Timişoara din care reieşea că în 11 decembrie 2012 s-a lansat procedura de achiziţie pentru elaborarea documentaţiei de avizarea lucrărilor de intervenţie, în 17 decembrie 2012 era deja elaborată, dar de abia în 14 ianuarie 2013 a fost semnarea contractului de servicii de proiectare cu Proiect C&A SRL . Viceprimarul a negat că firma colegului său de partid a lucrat înainte de semnarea contractului, trecând prin diverse etape ale justificărilor „e posibil să fie o greşeală” sau „documentul de avizare este o ducumentaţie internă a primăriei, mă gândesc”. În timpul discuţiei i-a scăpat, însă, o afirmaţie cheie ” această achiziţie s-a petrecut în luna noiembrie. În unul dintre documente este o greşeală”. Ulterior, la finalul a fost categoric şi a susţinut că „proiectantul nu avea cum să producă documente înainte de semnarea contractului. Semnarea a fost în 14 ianuarie. Nu avea cum înainte din niciun punct de vedere. Nu pot să existe îndicatori aprobaţi în consiliul local fără să existe contractul (cu proiectantul, n.a.)”.
Minciunile viceprimarului Diaconu sunt dovedite chiar de documentele Consiliului Local Timişoara unde, în data de 4 decembrie 2012, au fost aprobate 11 proiecte privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea a 11 blocuri din municipiu. În toate anexele, semnate şi asumate de primărie ca titular al investiţiei, proiectant general apare Proiect C&A SRL. Consiliul Local Timişoara a aprobat în 4 decembrie 2012 ce firma s-a angajat să presteze de abia în 14 ianuarie 2013, adică la mai bine de o lună de zile. Aceste documente dovedesc faptul că a fost vorba de o trucare a selecţiei de oferte, pentru că se ştia dinainte cine o să câştige, confirmându-se astfel şi afirmaţia liberalului Palade că a fost vorba de o înţelegere între colegi de partid înainte să existe o procedură legală de achiziţie publică.







