elena udrea smile

Elena Udrea a fost aleasă, sâmbătă, la Congresul PMP, în funcţia de preşedinte al acestui partid, obţinând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi.

Funcţia de preşedinte al PMP a fost disputată, la Congresul de sâmbătă, de Elena Udrea şi Daniel Funeriu.

Ceilalţi trei candidaţi înscrişi iniţial în competiţia pentru şefia PMP – Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi – au anunţat sâmbătă că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

Elena Udrea a declarat, după ce a fost aleasă preşedinte al PMP, că le promite reprezentanţilor partidului că vor schimba împreună clasa politică, că vor conta în alegerile prezidenţiale din această toamnă şi că PMP va fi primul partid din România în 2016.

Udrea a mulţumit participanţilor la Congres pentru „onoare, încredere şi responsabilitate”.

„Sunteţi cei mai buni şi meritaţi cea mai bună echipă de conducere. Vă promit că vom schimba împreună clasa politică, vă promit că vom conta în alegerile prezidenţiale din această toamnă şi vom fi primul partid din România în 2016”, a spus ea.

După anunţarea rezultatului, Elena Udrea a primit un buchet de trandafiri roşii.

Funeriu a mulţumit participanţilor la Congres pentru voturile primite şi a spus că ţinta sunt alegerile prezidenţiale din toamnă.

De asemenea, Elena Udrea a anunţat că doreşte ca Daniel Funeriu să se alăture echipei de conducere a partidului, în calitate de coordonator al comisiilor de specialitate, care vor fi înfiinţate în termen de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.