Aşa cum anunţa în urmă cu mai bine de două săptămâni, viceprimarul Traian Stoia a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei Ţiriac Holding, cea care deţine în parteneriat cu o firmă spaniolă Abatorul din Timişoara. „S-au pus acoperișurile în stânga şi dreapta turunului central, s-au făcut zidurile și mai există o parte nefăcută. La discuții au luat parte și domnii arhitecţi Sorin Ciurariu și Ciprian Cădariu. Discuția s-a purtat având ca element central zona din spatele turnului şi solicitarea noastră a fost ca această suprafață să fie în afară de a fi pusă în siguranță să i se dea un aspect cât mai apropiat de ce a fost”.
Legat de posibile investiţii în zonă, Stoia spune că momentan nu există bani pentru ridicarea unui mall, dar proprietarii doresc să dea o utilitate economică unor spații. Viceprimarul susține că „s-ar preta construirea unui teren de sport acolo, afacerea care nu aduce bani, dar populează zona și în momentul în care oamenii se vor obișnui se va putea relua proiectul. Arhitectul angajat de firmă va face un proiect pentru remedierile de care vă vorbeam și peste câteva luni vom avea o altă față, un alt spate al acestei construcții. Ei doresc să caute un administrator care să aibă nişte idei de genul terenuri de tenis, de fotbal, de handbal”.







