poză 4

Audierile continua în dosarul ”fabricii de bebeluși” de la Athena Hospital din Timişoara, iar noutățile nu întârzie să apară. Anchetatorii au stabilit că există o legătură între clanul de rromi Cârpaci și doctorul Giatras Konstantinos, managerul și principal acționar al celui mai mare spital privat din vestul României.

Practic grecul era mână în mână cu clanurile de rromi. El a pus la punct, o adevărată ”fabrică” de bebeluși, folosind ovule de la femei rrome care ulterior erau ”vândute” în străinătate.

Potrivit anchetatorilor, Giatras se cunoștea foarte bine cu Ionelaș Cârpaci de la care, cu ani în urmă a și cumpărat o locuință, într-o vilă cu vedere spre Parcul Rozelor. Facturile au fost emise către Athena Hospital de către contabilul rromului. Tot prin intermediul lui Cârpacim Giatras ar fi ajuns să își facă conexiuni în medii cu rromi săraci. Din acestea erau racolate femeile care, pentru 300 de euro, își vindeau lunar ovulele. Este și cazul femeilor din comunitatea de rromi din comuna Berzovia, județul Caraș Severin, transformate în ”fabrică” de ovule pentru medicul grec de la spitalul Athena.

În urmă cu câteva săptmâni managerul celui mai mare spital privat din vestul României, Athena Hospital, de la Timișoara, doctorul Giatras Konstantinos a fost săltat cu mascații, într-un dosar în care e acuzat de trafic internațional de ovule și alte infracțiuni. Odată cu el sunt cercetați, în același dosar, un alt medic grec, biologul Charikleia Pappa, și doi medici români specializați în Fertilizare in vitro (FIV).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.