grindeanu pressalert live 2

PSD Timiş continuă să reacţioneze la atacurile primarului Nicolae Robu care a fost deranjat de faptul că foştii parteneri de alianţă au făcut un nou pact de colaborare în CLT şi CJT cu PP-DD şi UPT – adică PNŢCD şi FDGR. Preşedintele PSD Timişoara Sorin Grindeanu a transmis un comunicat de presî în care susţine că „primarul încă în exerciţiu, Nicolae Robu, vrea să dea administraţia locală pe mâna PDL, adică exact partidul împotriva căruia timişorenii au votat masiv şi în 2012, dar şi acum, în 2014. Şi, dacă tot a venit vorba despre PDL, mai trebuie spus că domnul Nicolae Robu face alianţă cu democrat-liberalii din Timiş, ai căror conducători fac trasee la DNA, instituţie cu care ne ameninţa pe noi în urmă cu câteva zile”.

După ce spune că ameninţarea cu retragerea atribuţiilor viceprimarilor Dan Diaconu şi Traian Stoia poate fi considerată şantaj, Grindeanu atenţionează că „aceste ieşiri ale primarului Timişoarei nu ne impresionează şi tocmai de aceea am gândit o soluţie pentru deblocarea oraşului printr-o alianţă politică alături de PNŢCD şi PPDD. Domnul Robu nu a făcut decât să blocheze oraşul, să-şi angajeze clienţi politici în primărie şi să favorizeze firmele de casă al PNL. O spun răspicat şi cu multă responsabilitate că PSD doreşte încetarea scandalului politic generat de Nicolae Robu şi apropiaţii lui, principala noastră prioritate rămânând buna administrare a oraşului”. Pesedistul conchide că luptele politice trebuie lăsate la o parte pentru binele timişorenilor.

UPDATE 1 Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a reacţionat pe Facebook în stilul caracteristic ” nu obişnuiesc să dau replica unor oameni de o aşa joasă speţă precum acest Sorin Grindeanu. Doar un singur lucru vreau să spun: da, asum blocarea unor zone ale oraşului, inclusiv puncte extrem de importante precum Michelangelo, dar trebuie ştiut – şi sunt convins ca timişorenii ştiu- că prin aceasta „blocare” eu am adus Timişoarei aproape 100 milioane euro, care ar fi fost pierduţi dacă eu aş fi cedat în faţa populismului PSD şi a presiunilor celor care mă critică pt ca am deschis peste 100 de şantiere. Timişoara nu ar fi ajuns în situaţia de a necesita abordarea în forţă la care am recurs eu dacă Ciuhandu şi Grindeanu şi-ar fi făcut datoria. Ori, pt oras, ei N-AU FĂCUT NIMIC ANI ÎN SIR! Acum, aceiaţi oameni de nimic vor să pună din nou mâna pe oraş, în asociere cu bine-ştiutii de toata lumea fraţi Cristescu
. Nu mă voi lăsa intimidat şi voi lupta cu toate mijloacele legale împotriva acestor oameni de nimic!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.