barsasteanu funeriu01_resize

Colegiul III Deputați din Timișoara, lăsat liber de conservatoarea Maria Grapini, care s-a înscris în competiția electorală pentru Parlamentul European, nu este lipsit de miză pentru partidele din Timiș. Iar cum astăzi este ziua de depunere a candidaturilor, competitorii nu s-au lăsat așteptați.

Agitaţie mare astăzi la Universitatea de Agronomie din Timişoara. Dis-de-dimineaţă candidaţii pentru colegiul III de deputaţi au venit să îşi depună candidaturile.  Fără a anunţa presa, dar programat strategic cu doar câteva minute înaintea PSD, a sosit la faţa locului Daniel Funeriu, fostul ministru al educației și consilier al președintelui Traian Băsescu.Funeriu a ajuns încă de la deschiderea Biroului Electoral Județean pentru a-și depune candidatura. El a intrat în cursă din partea formaţiunii Mişcarea Populară. Alături de preşedintele din Timiş, Radu Lambrino şi alţi membri ai formaţiunii, Funeriu a anunțat „candidatura mea e o veste proastă pentru PSD”.

Acesta a spus că a revenit în Timişoara, după mulţi ani, şi că este sigur că va câştiga pentru că judeţul are nevoie de un om care ştie ce face la Bucureşti, nu unul care în abia învaţă să deschidă uşile. Nici bine nu a terminat declaraţiile belicoase, că a fost salutat  respectuos de senatorul PSD Ilie Sârbu, fost preot, care l-a botezat „domnule Fenechiu”.

După câteva secunde de amabilităţi, alaiul de pesedişti a descins la biroul electoral. În vreme ce Bîrsăşteanu semna actele emoţionat, Titu Bojin a fost extrem de curios câţi candidaţi s-au înscris în cursă şi până când se pot contesta candidaturile pentru ca mai apoi să anunţe că nu înţelege pentu ce a fost nevoie de atâta tevatură, când Bîrsăşteanu trebuia numit direct şi treaba trebuia începută. Preşedintele PSD Timişoara,Sorin Grindeanu şi şeful PSD Timiş, Titu Bojin, a ţinut linia lansată acum câteva săptămâni la partid, atunci când l-au prezentat pe Bîrsăşteanu ca deja deputat. Grindeanu a spus că alegătorii din colegiul III girează candidatura lui Bîrsăşteanu, iar Bojin l-a botezat pe Bărsăşteanu „Sorin” de două ori. Pe final Sârbu a spus că este încrezător că partidul său va câştiga cursa şi a anunţat că va fi în Timiş şi la preluarea mandatului de deputat.

UPDATE Candidații PDL și PP-DD nu s-au grăbit la înscrieri

Codaşii la depunerea candidaturilor au fost cei de la PDL şi PP-DD. Sosit la faţa locului alături de preşedintele filialei, Constantin Ostaficiuc, anonimul Balint Petrescu a spus că „dacă ne vom întâlni peste doi ani de zile sau oricând, veţi vedea diferenţa, că sunt un om care nu am vent în politică să câştige bani, am venit să mă implic în viaţa oamenilor, în viaţa cetăţii. Până acuma am muncit şi am făcut, acum vreau să le arăt şi altora că se poate şi altfel de politică”. După ce a dat asigurări că nu se teme de contracandidaţi, pedelistul a vorbit pe „limba lui Bojin”. „Noi am venit să facem ceva pentru colegiu şi pentru Timişoara, pentru ţara românească în definitiv”, a spus Balint.

La nici două minute după plecarea portocaliilor, din sediul biroului electoral au ieşit candidatul PP-DD Forin Zamfir şi şeful filialei Timiş, deputatul Adrian Diaconu. „Ce a fost mai greu a trecut. Am depus documentaţia, mergem să rezolvăm sala de festivităţi pentru că o să fie mare aglomeraţie”, a spus Diaconu. Candidatul Zamfir a spus că întră în cursă foarte optimist şi că ceilalţi nu au de ce să îl atace. „Eu voi fi foarte deschis în discuţiile pe care le voi avea şi cu alegătorii din colegiul III şi cu contracandidaţii. Chiar mă bucur că sunt un număr destul de mare de candidaţi, inclusiv Mişcarea Populară are un candidat şi mă bucur că populaţia are de unde să aleagă”. Zamfir a conchis că nu va promite lucruri deosebite, dar că vrea să aducă populaţia la stadiul la care să nu se mai bucure de pomeni electorale.

FOTO Adrian Pîclișan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.