La debutul acestei săptămâni președintele PP-DD Timiș Adrian Diaconu anunța că demisionează din funcția de șef de filială, dar și din cea de membru de partid. Justificarea sa era scorul prost obținut de partid la alegerile europarlamentare, de doar 3.63 la sută în Timiș și 3.67 la nivel național. Cu toate că spunea că a fost curtat de toate partidele politice, Diaconu anunța la acea dată că “deocamdată, o să rămân deputat independent”, dar și că „voi lua o decizie săptămâna viitoare. Vreau să mă înscriu într-un partid în care pot să îmi fac vocea auzită”. Ei bine, așa cum se specula în presa locală încă de la începutul acestei săptămâni, alegerea lui Diaconu a fost UNPR, formațiune condusă de deputatul Ion Răducanu, care a confirmat pentru noi faptul că fostul pepededist a devenit coleg de partid cu el. “Informația a fost confirmată de la centru prin intermediul unui comunicat”, a detaliat Răducanu. Până la momentul redactării acestui material Diaconu nu a putut fi contactat pentu a oferi declarații.


