
John McCain, fostul candidat la președinția SUA, va ajunge la Timişoara în luna septembrie a acestui an, a declarat senatorul timișean, Ben-Oni Ardelean în exclusivitate, la emisiunea PRESSALERT LIVE din această seară. Politicianul american va efectua o vizită atât la București, dar și în oraşul de pe malurile Begăi, la invitația liberalului timișean, care are conexiuni importante în politica de la Washington.
Ben Oni Ardelean, care este secretarul comisiei de politică externă din Senatul României, a dezvăluit că, recent, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii , alături de, pe atunci, președintele PNL, Crin Antonescu, în urma căreia a stabilit trei vizite importante ale unor personalități politice de peste ocean în România. „Eu personal am antamat niște personalități de renume. Primul este John McCain, fostul candidat la președinție, care sper să vină în luna septembrie, și la București, și la Timișoara. Marc Rubio, posibil următorul candidat la președinția Americii, posibil următorul președinte al Americii care va veni, cu siguranță, în toamnă”, a anunțat Ardelean. Politicianul timișean a spus că întâlnirile pe care le-a avut în America sunt benefice pentru politica externă a României.
„Întâlnirile din America au fost extreme de bune și de prim rang și suntem extreme de interesanți pentru americani. România este țara cea mai pro-americană din regiune, suntem o insula de pace și stabilitate având la nord Ucraina, având Moldova cu Transnistria, Turcia care azi introduce interzicerea YouTube, Twitter, Bulgaria în care corupția este generalizată, Iugoslavia. Stăm mult mai bine ca alte țări din regiune, iar ca securitate personală, ca siguranță personală, România este cea mai sigură din toată regiunea. M-am bucurat să fiu parte a acestor întâlniri. Sunt foarte bine conectat la spectrele politice din Washington, cred că îi poți număra pe degete pe oamenii care au asemenea conexiuni”, a mărturisit Ben-Oni Ardelean în cadrul emisiunii.
De asemenea, acesta a anunțat, că peste două săptămâni va participa la Skopje, Macedonia, la o reuniune importantă, alături de congresman-ul Robert Aderholt, pe care va încerca să îl convingă să vină pentru o zi și la Timișoara.






