universitatea-de-vest

Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara și-au dat seama că există o reală problemă în ceea ce privește angajarea studenților în domeniul în care s-au specializat. Tocmai de aceea, începând cu anul universitar următor, toți studenții de anul doi de la Universitatea de Vest vor fi obligați să învețe în plus.

Pe lângă materiile pe care le studiază în mod normal la facultățile la care sunt înscriși, tinerii vor fi nevoiți să-și aleagă încă trei cursuri de la facultăți total diferite. Motivul? Conducerea UVT vrea să-i facă pe studenți cât mai flexibili pe piața muncii.

Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, a precizat că este bine ca absolvenții să fie specialiști în mai multe domenii pentru a se putea angaja mai ușor. “Am introdus, printr-un regulament de elaborare al planurilor de învățământ, obligativitatea pentru absolut toate facultățile de a oferi studenților discipline de la alte facultăți. De ce am făcut acest lucru? De exemplu, nu toți cei care termină Arte sau Muzică trebuie neapărat să picteze sau să cânte, ei pot să fac și altceva. Pot să fie manageri, pot să facă marketing în zonele respective și, în acest context, e nevoie și de altceva decât de specializarea strictă”, a explicat Mădălin Bunoiu.

Studenții de la Universitatea de Vest sunt așteptați, pe 20 mai, la un târg al disciplinelor complementare, care oferă studenților competențele atât de necesare pentru a fi flexibili pe piața muncii. “Noi ne dorim să oferim societății intelectuali, oameni care să fie la baza cetății, care să poată să clădească și pentru asta îți trebuie un orizont de cultură generală mult mai larg decât simpla specializare”, a conchis prorectorul Universității de Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.