Curtea de Apel Timişoara a motivat sentinţa în dosarul în care au fost condamnați 48 de vameși, polițiști de frontieră şi contrabandişti care au acţionat în punctul de trecere a frontierei Naidăș, din județul Caraș Severin, aceștia fiind acuzați de aderare la un grup infracțional organizat și dare sau luare de mită. Dintre aceștia doar cinci au primit pedepse cu executare, pentru majoritatea instanța hotărând pedepse cu suspendare sub supraveghere sau cu suspendare condiționată. În cazul fostului șef al PCTF Naidăș, Valentin Bărăgan, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, instanța a motivat hotărârea prin ” gradul de pericol social, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracţiuni, caracterul repetat al actelor materiale, respectiv forma continuată a infracţiunii de luare de mită, responsabilitatea inculpatului care deţinea calitatea de şef P.T.F. , dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a afişat o atitudine de nerecunoaştere a faptelor, dar pe de altă parte nu are antecedente penale, iar prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că a avut un comportament bun înainte de comiterea faptelor”, considerându-se că doar prin executarea în închisoare a pedepsei „se poate obţine reeducarea inculpatului”.
În cazul majorităţii inculpaţilor, chiar dacă instanţa a constatat că infracţiunile de care sunt acuzaţi au fost săvârşite, existând probe în acest sens, că au avut caracter repetat, că nu au recunoscut faptele de care sunt acuzaţi, s-a decis să li se aplice pedepse mici, de la un doi la trei ani cu suspendare, fără a li se aplica niciun spor de pedeapsă, deşi erau acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni. De asemenea, raportându-se la persoana inculpatului – în mai toate cazurile – judecătorul a considerat că se impune suspendarea pedepsei, invocându-se printre altele şi „convingerea instanţei că pronunţarea acestei condamnări constituie un avertisement pentru acesta şi scopul pedepsei poate fi îndeplinit şi fără executarea efectivă a acesteia, urmând ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere”. Împotriva sentinţei s-a făcut recurs care va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.







