cd_loga-640x349

Colegiul Național “C. D. Loga” poate primi cel mult 50 de copii în clasa a V-a din anul școlar următor, însă cererile vor fi, cu siguranță, la fel ca în anii precedenți, peste o sută. În aceste condiții, conducerea unuia dintre cele mai bune licee din Timișoara a luat decizia de a organiza examen de admitere pentru acești elevi.

Astfel, în perioada 5 – 16 mai, la secretariatul școlii, între orele 09.00 – 16.00, părinții sunt așteptați să-și înscrie odraslele în clasa a V-a, iar în cazul în care numărul celor înscriși va fi mai mare de 50, atunci elevii vor fi supuși unui examen. Testarea are loc pe 31 mai, între orele 10.00 – 12.00, la Matematică, din programa școlară de clasa a IV-a.

Modelele de subiecte posibile au fost publicate pe site-ul școlii, www.cdloga.ro și la avizier. “Așteptăm cu drag și mare interes înscrierea copiilor în clasa a V-a, la școala noastră, unde vor beneficia de un mediu propice pentru educație și instruire și, de asemenea, de suportul profesorilor pentru a-și valorifica potențialul alături de alți elevi buni și foarte buni”, transmite Mariea Ștefan, directoarea Colegiului Național “C. D. Loga”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.