Ceartă ca la uşa cortului astăzi la predarea amplasamentului pentru extinderea reţelei liniei 14 a RATT până la Dumbrăviţa. Prezent la faţa locului pentru a da mâna cu specialiştii, primarul Nicolae Robu a fost certat şi jignit de avocata Carmen Obârşanu, nervoasă că edilul şef nu face nimic pentru a stopa activitatea companiei Continental, despre care spune că poluează. „Un criminal de o nesimţire crasă, cinic, obsedat numai să câştige”– aşa l-a catalogat Obârşanu pe Robu în faţa a zeci de oameni.
În replică, edilul s-a pus pe râs şi a comentat că „sunteţi o persoană deja consacrată cu astfel de manifestări şi nu pot decât să râd când vă văd manifestându-vă astfel”. Avocata a explicat pentru jurnalişti următoarele. „Continentalul l-a sponsorizat pe primarul Robu, a oferit cadou copiilor un leagăn şi în fiecare dimineaţă şi seară ne otrăveşte miroase îngrozitor. Primarul e de vină pentru că a folosit sponsorizările de la Continental. De ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le-a avut ca şi primar. Să fie scoasă de aici. Noi am ajuns gunoierii acestui continent, am ajuns gunoierii Europei. Pentru un leagăn noi ne vindem şi sănătatea şi viaţa, deci”. Înştiinţată de presă că, legal, Continental nu încalcă normele de poluare, aceasta a replicat că ”vă aduc dimineaţa aici, nu are cum să nu fie miros de la toxine, miroase a ouă clocite, otrava miroase. Au crescut cazurile de cancer aici şi nouă ni se spune că nu este poluant”. Mai mult, Obârşanu a ameninţat că va depune plângere penală împotriva edilului şef.
„Datorită atitudinii acestui individ care a putut să spună în momentul în care eu spun că sunt pur şi simplu afectată de poluarea de Continental şi el spune că sunt circar. Păi dacă ăsta este circul acestui individ ăsta nu se mai poate numi primar”. După plecarea de a faţa locului, unde nu a mai dorit să rămână motivând că reacţiile avocatei pun în umbră realizările municipalităţii, Robu a explicat că a făcut tot ceea ce era posibil pentru oamenii deranjaţi de companie. Ba mai mult, edilul a reamintit că avizele pentru deschiderea companiei au fost date de fosta administraţie şi că pe durata mandatului său în urbea de pe Bega nu au fost acceptaţi investitori care poluează. Cât despre atacurile la adresa Continental, Robu spune că nu va mai face comentarii, motivând că imaginea unei firme serioase nu poate fi terfelită în condiţiile în care legea nu este încălcată.







