monitorul cu felicitare 1

Cutiile poștale ale timișorenilor au fost umplute, înainte de sărbătorile de Paște, cu ultimul număr al ziarului Monitorului Primăriei Municipiului Timișoara la pachet cu o felicitare a șefului PNL Timiș, primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Din mesajul mult mai lung publicat pe prima pagină a ziarului, pe felicitarea color, care pe una dintre fețe are logo-ul PNL, prof.univ.dr.ing. Nicolae Robu a transmis doar o parte „cea mai sfântă dintre sărbători ne aduce acum în suflet lumină şi înnoirea speranţelor. În acest spirit, vă doresc ca praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să vă lumineze casele şi familiile. să vă fie prilej de bucurie, împliniri şi speranţe de mai bine. Fie ca Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos să aducă în inimile dumneavoastră lumina bunătăţii, înţelegerii, toleranţei şi iubirii de semeni”.

Nicolae Robu, susţine că faptul că Monitorul Primăriei a fost distribuit simultan cu felicitările PNL Timiş de Paşti este o simplă coincidenţă. Întrebat care sunt firmele care se ocupă de livrare, Robu a spus „nu ştiu astfel de detalii. Nu mă ocup eu cu asta, dar vă asigur că livrările au fost făcute separat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.