Formaţia timişoreană JazzyBIT, care în luna februarie a acestui an a lansat albumul Touch the sky a câştigat premiul pentru debut la Gala premiilor de Jazz pe 2013, un eveniment ajuns la cea de-a 12-a ediţie, care a avut loc duminică seara în Bucureşti. Gala premiilor organizate de Fundaţia Muzza a avut loc la Hard Rock Cafe. Printre timişorenii care au primit nominalizări la aceste premii s-au mai numărat Liviu Butoi (care a realizat alături de Mircea Tiberian albumul Offers, discul fiind nominalizat la secţiunea CD-ul anului), Sebastian Spanache Trio („Revelaţia anului“) şi Marius Giura (managerul anului).
„Ne bucurăm şi e o onoare pentru noi că am luat acest premiu. Este şi o confirmare pentru noi că munca din ultimii doi ani a dat roade. Pentru acest an încercăm să ne promovăm albumul atât în România cât şi în Europa. Ne bucurăm mult că am fost invitaţi să cântăm şi la JazzTM şi la Gărâna şi mai avem şi alte festivaluri mari unde vom participa, pe care le vom anunţa cât de curând. Lucrăm deja la compoziţii noi“, ne-a declarat Pop Teodor, din partea celor de la JazzyBIT.
În altă ordine de idei, Gala Premiilor Jazz este contestată de o serie de muzicieni de jazz din ţara noastră, care cu câteva zile în urmă au lansat o scrisoare deschisă cu titlul „Muzicienii de jazz din România spun un NU hotărât lui Alexandru Șipa“ (preşedintele Fundaţiei Muzza, organizatorea Galei premiilor jazz). „Atât în articolele sale, în luările de poziţie, producţia de concerte, cât şi în organizarea unei Gale a Premiilor de Jazz lipsite de credibilitate, Alexandru Șipa se face vinovat de conflict de interese constant, încălcarea Legii drepturilor de autor, atacuri fără precedent, de o agresivitate ieşită din comun, la adresa mai multor membri respectaţi ai comunităţii de jazz din România, încălcarea în mod repetat a angajamentelor financiare luate faţă de artişti şi parteneri, în calitatea sa de organizator de concerte sau agent. Noi toţi, semnatarii acestei scrisori, considerăm că asemenea atitudini și comportamente nu îşi au locul într-o societate civilizată. Ca muzicieni dedicaţi cu pasiune artei jazz-ului, tot ceea ce ne dorim este o scenă muzicală sănătoasă, deschisă creativităţii şi care să onoreze aşteptările publicului meloman“, spun semnatarii acestei iniţiative.
Printre semnatarii acestei petiţii se numără Berti Barbera, Adi Tetrade, Lucian Ban, Luiza Zan, Mihai Iordache şi Radu Pieloiu, membru al trupei timişorene Sebastian Spanache Trio. În ceea ce priveşte acest conflict, proaspeţii câştigători ai premiului pentru debut la Gala Premiilor Jazz sunt neutri. „Prefer să nu comentăm şi să nu luăm partea nimănui în acest conflict. Prefer să ne vedem de treabă, să compunem, să cântăm. Asta e de fapt treaba noastră“, ne-a declarat Teodor Pop, din JazzyBIT.







