Pe voi nu vă supără la ureche când auziți comentarii de genul: ”cei căsătoriți sunt mai deprimați”, ”femeile nu pot fi și frumoase și deștepte, și de carieră și de familie”, ”bărbații abia așteaptă să le plece nevestele de acasă, ca să își facă de cap” etc? Oamenii generalizează.
Dacă unii indivizi sunt mai proști, înseamnă oare că suntem aidoma cu toții? Tind să cred că nu.
Poate ca având un sens anume, același gen de persoane „evoluate”, considerând că au ticluit o ceva gâlceavă, se cațără pe sufletele cadavrelor pe care le calcă în picioare.
Au o plăcere sadică de a vedea că un anume celălalt e trist, nefericit, că nu i se leagă lucrurile. În loc să zâmbească sau să ajute, îi ațâță starea. Fac gesturi de conjunctură și în gând hohotesc.
Pierd(em) esența.
Esența e că, în principiu, nu poți avea dușmani. Dacă am fi nealterați, ca ființe superioare ce suntem, am înțelege cu toții. 1. Ca nu ne putem urî între noi. 2. Că suntem niște minuni ale universului de care nu ne putem bate joc.
