primaria timisoara

Primăria Timișoara a primit, ieri, una dintre cele mai dure lovituri din partea Justiției, în scandalul supertunului imobiliar cu terenurile Seritim SA. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că municipalitatea a fost complice ca drepturile de proprietate asupra unui teren intravilan de 2,1 hectare din Timișoara să fie vândute cu doar 90.000 euro. Beneficiarul tranzacției – firma Neag Group SA, unde a lucrat înainte de a ajunge în primărie consilierul personal al lui Nicolae Robu, Alexandru Chirilă. Ulterior, Neag Group SA a cerut renunțarea la promisiunea de vânzare cumpărare, iar primarul a cerut anularea actului pe motiv că nu s-a făcut evaluarea bunurilor, asta deși municipalitatea a aprobat tranzacția în adunarea generală a creditorilor.

Supertunul imobiliar a fost pus la cale în cadrul procedurii de insolvență al firmei de stat, Seritim SA, după ce în calitate de creditor majoritar, Primăria Timișoara a hotărât schimbarea lichidatorului judiciar Nicolae Iavorschi. În mod ciudat, Iavorschi – care s-a opus acestei tranzacții, declarând că nu are de câștigat decât firma Neag Group SA – a fost schimbat de primărie anul trecut în noiembrie, după ce Curtea de Apel Timișoara l-a repus ca lichidator în octombrie când a considerat că a lucrat în favoarea firmei falimentare, aducându-i beneficii financiare. Deși au fost invocate aceleași motive, pe care CAT le-a considerat fără acoperire, Tribunalul Timiș a fost de acord cu schimbarea, în locul lui Iavorschi fiind reinstalată Ecaterina Precup. Aceasta a continuat operațiunea de înstrăinare a terenurilor.

Iavorschi a contestat decizia de înlocuire, care a fost judecată de Curtea de Apel Timișoara. Imediat după dezvăluirile PRESSALERT.ro, primarul Nicolae Robu a apărat decizia de înlocuire a lui Iavorschi, pe motiv că lichidatorul nu ar fi recuperat niciun leu și ar fi închiriat terenurile Seritim ilegal. Ieri, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul lui Nicolae Iavorschi și a dispus repunerea acestuia ca lichidator judiciar în insolvența Seritim SA, fiind pentru a doua oară în șase luni când este reconfirmat. Practic, hotărârea de ieri a CAT infirmă susținerile primarului Robu. Iavorschi revine ca lichidator judiciar într-un alt moment cheie. În 4 aprilie a fost convocată o adunare generală a creditorilor unde se va discuta solicitarea celor de la Neag Group SA să se anuleze promisiunea de vânzare – cumpărare și să li se restituie cei 90.000. Conform regulamentului pentru vânzare prin negociere directă, acest lucru nu este permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.