Nu există secție în cadrul Spitalului Județean Timișoara în care nu fie nevoie de cel puțin câteva infirmiere și asistente. Astfel, cel mai mare spital din vestul țării își desfășoară activitatea în regim de avarie. În condițiile în care nu există nicio șansă să se poată face angajări, pentru că posturile vacante sunt blocate de câțiva ani, conducerea Spitalului Județean Timișoara a găsit o altă soluție prin care să angajeze persoane noi.
Florin Bîrsășteanu, directorul medicul al unității spitalicești, a afirmat că va angaja pe PFA personal medical. “Singura modalitate de a angaja, fără a obține acordul Ministerului de Finanțe, este să angajăm personal pe PFA. Este o soluție la îndemâna conducerii, dar degrevează bugetul de medicamente și materiale sanitare. Doar în acest fel putem rezolva deficitul de personal”, a explicat Florin Bîrsășteanu.
O nevoie acută de asistente și infirmiere este în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, în care pacienții se zbat între viață și moarte, unde s-a reușit, deja, angajarea de personal medical pe PFA.







