La Timișoara se pregătește un nou mars pentru viață, sub motto-ul “Să fim o voce pentru cei fără glas!”. Sute de preoți, reprezentanți ai unor ONG-uri, familii sau orice persoane care nu sunt de acord cu avortul sunt așteptate la acțiune. Nu vor lipsi nici parlamentarii de Timiș, primarul Robu sau medici, care au fost invitați la protest, transmit organizatorii marșului, Asociația Darul Vieții.
Evenimentul este organizat simultan în 25 de orașe din țară, pe 22 martie. La Timișoara, marșul pentru viață pornește la ora 12.00 din parcul Carmen Sylva, din fața Bisericii Sf. Maria Regina Păcii. Traseul este: strada V. Onitiu, Bd. M. Viteazu, Bd. Regele Ferdinand, Bd. C. D. Loga, Bd. Revoluției din 1989, iar discursurile finale și momentele artistice vor fi susținute în fața Prefecturii.
“Scopul acțiunii este afirmarea dreptului la viață pentru toate ființele umane, începând cu momentul concepției și, totodată, susținerea familiei tradiționale, temelia unei societăți solide, sănătoase și prospere. Marșul pentru viață demonstrează că încă există resurse umane care nu pot să accepte legea nedreaptă prin care se îngăduie și se încurajează uciderea pruncilor nenăscuți și fertilizarea in vitro”, transmite Asociația Darul Vieții.







