Un grav accident de circulație s-a petrecut, în această, după amiază pe strada Demetriade din Timişoara. Un motociclist în vârstă de 25 de ani se îndrepta spre viaductul de pe strada Popa Şapcă. La un moment dat a pierdut controlul asupra bolidului, care a lovit cu una dintre roţi o bordură. Tânărul a fost aruncat direct cu capul într-un copac de pe marginea drumului. Impactul i-a fost fatal, motociclistul decedând după câteva minute, chiar dacă un echipaj de la Ambulanţă a încercat să-i salveze viaţa. Poliţiştii de la Rutieră au început o anchetă pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a produs accidentul. Prietenii mortului au venit să ridice motocicleta, care a fost şi ea distrusă.













