Moartea PP-DD-istului Ilie Bertea, fost consilier județean, continuă să stârnească discuții în rândul politicienilor din orașul de pe Bega.
Imediat după decesul acestuia, în PP-DD a început o luptă internă în partid pentru scaunul său de la consiliul județean, iar după discuții aprinse locul a fost ocupat de Teodor Crișan. La ultimul plen al Consiliului Județean Timiș, consilierul Marcel Mihoc, de la PSD, a semnalat o altă problemă. Acesta a spus că „din păcate unul din colegii noştri a decedat şi am pus întrebarea: ce se întâmplă, familia mea primeşte ceva de la CJT dacă eu mor? În aceste condiţii mi se pare firesc să discutăm şi această problemă, de aici am pornit cu acest amendament (n.r – la regulamentul CJT) și rugămintea către comisia socială”.
Președintele CJT, Titu Bojin, a spus că „eu nu mă consider atât de bine pregătit în domeniul juridic şi salarizare. Eu zic să lăsam amendamentul, că nu îl putem vota, iar cu permisiunea domnului secretar şi a serviciului juridic, dacă există posibilitate, să fie făcut, ca să nu spunem azi da sau nu, să ne facem de râs juridic, fiindcă nu există posibilitatea ne consultăm. Cel puţin de când mă ştiu eu nu am avut niciun coleg care să decedeze dintre consilieri şi desigur că e o situaţie aproape unicat”.
Mihoc a competat că „angajaţii CJT primesc un ajutor în caz de deces. Domnul Bertea nu a primit nimic de la CJT şi nu mi se pare firesc. Măcar un titlu de cetăţean de onoare al judeţului, o distincţie, post-mortem ceva”. Conform lămuririlor lui Bojin, la următorul plen se va decide o modalitate de a proteja aleșii județeni în caz de accidente sau deces.







