Cum ai scris ceva de vreun mafiot cu pretenții de domn respectabil, că doar are funcție și notorietate, cum încep plânsetele acestuia. Nu la vedere, ci pe la prieteni sau tovarăși de șmen. Cum faptele-s clare se găsesc tot felul de scuze. Cea mai folosită – „nu mai suport aşa ceva. Să se ia de familia mea. Dacă au ceva să scrie de mine, dar să-mi lase familia-n pace”. Bine-nţeles că uită să spună că soţiile, copiii, verii sau bunici au fost băgaţi la înaintare în dubioasele lor afaceri pe post de perdea de fum pentru prostime. Încet, încet, famigliile se întăresc cu nepoţi, naşi şi fini, numai buni de aruncat la înaintare. În timp ce ei continuă să pozeze în nevinovaţii prea preocupaţi de binele poporului. Îi trădează însă aroganţa cu care sfidează legea, crezând că orice le este permis şi orice este posibil. Până într-o zi.
