
Liderul unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări a fost prins, în urmă cu puţin timp, în flagrant de poliţiştii de frontieră în timp ce transporta cu microbuzul o importantă cantitate de ţigări. Maşina a fost blocată în zona Calea Şagului din Timişoara, iar într-un local special amenajat au fost descoperite şapte baxuri de ţigări, marca Marble. Microbuzul era condus de cel care este considerat de către anchetatorii de la DIICOT ca fiind liderul grupării, timişoreanul Ovidiu Demian. Acesta, împreună cu alţi suspecţi, au fost monitorizaţi de mai mult timp de poliţiştii de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timişoara împreună DIPI Timiş. De-a lungul investigaţiei au mai fost capturate şi alte cantităţi de ţigări mai mici. Imediat după flagrant, poliţiştii de frontieră au descins în alte şapte locaţii din Timişoara, Şag, Sânmihaiu Român, căutându-se locurile unde sunt depozitate ţigările. La Şag, de unde a plecat Ovidiu Denian cu ţigările, înainte de a fi prins în flagrant, poliţiştii au descoperit cantităţi importante de tutun şi alcool de contrabandă. Bărbatul a fost ridicat şi dus la audieri. Ancheta şi percheziţiile sunt în plină desfăşurare.
Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 1 Dosarul a pornit de la cumpărarea unui pachet de țigări de contrabandă la Cruceni, iar de aici s-a mers pe piramidă în sus, după metoda folosită de obicei în cazul traficanţilor de droguri. Poliţiştii de frontieră au găsit cantităţi importante de marfă de contrabandă în locaţiile percheziţionate. La Şag, într-o casă în construcţie, au fost descoperite 573 de cartuşe de ţigări de contrabandă, într-un garaj de pe strada Sirius din Timişoara, aparţinând soţiei unui fost ofiţer de la Poliţia de Frontieră, Elisabeta Iezan, au fost găsite 300 de cartuşe şi 200 litri de alcool, iar pe o stradă alăturată, pe Electronicii, alte 30 de cartuşe de ţigări şi 20 litri de alcool. Într-o locaţie din Sânmihaiu Român s-au găsit 220 de cartuşe de ţigări de contrabandă, iar la Giulvăz 30 de cartuşe de ţigări.
UPDATE 2 În urma perchezițiilor, polițiștii de frontieră au capturat 1.563 de cartușe de țigări, 225 litri de alcool de contrabandă și au ridicat 9.190 lei și 760 euro. Alături de liderul grupării, Ovidiu Demian, și de Elisabeta Iezan, au fost duși la audieri și Suboni Dragomir și Gal Laszlo. Audierile sunt în plină desfășurare, anchetatorii urmând să treacă de la „nucleul dur” al grupării şi la micii distribuitori aprovizionaţi de aceştia, cei peste 40 de vânzători acoperind, practic, o mare parte din piaţa neagră din Timiş.






