Primarul Nicolae Robu anunţă că a găsit soluţia pentru a gestiona probleme cauzate de firma Îngerii Galbeni despre care mai mulţi cetăţeni s-ar fi plâns că le-a ridicat abuziv autoturismele sau au fost suprataxaţi pentru recuperarea vechiculelor. La ultimul plen, consilierul PSD Alfred Simonis a propus un proiect care se dorea interzicea ca firma să opereze pe raza muncipiului. Ei bine, pentru că măsura nu era una legală, Robu a anunţat că firmele private care lucrează cu acea firmă au de fapt obligaţia de a pune la dispoziţia cetăţenilor gratuit locurile de parcare pe care le-au amenajat. Nu numai asta, dar, spre exemplu, dacă în loc de două ore un cetăţean va alege să îşi lase maşina vreme de două zile în parcarea de la magazin, patronii vor trebuie să sune la SDM, fiindcă, spune Robu parcările private pun la dispoziţie locuri publice de parcare.
Robu a detaliat despre problema ridicării maşinilor pe raza muncipiului Timişoara că ”a fost o discuţie pe acest subiect date fiind plângerile numeroase ale cetăţenilor referitor la Îngerii Galbeni. Agenţii comerciali care au încheiat contract cu Îngerii Galbeni pentru a fi ridicate maşinile din parcările lor nu vor mai avea voie să funcţioneze cu parcările în modul în care au făcut –o până acum. Când au primit autorizaţie de funcţionare aceşti agenţi s-au obligat să pună la dispoziţia cetăţenilor un număr de locuri de parcare ele fiind publice. Ele pot fi accesate, fie liber, fie prin sistem cu bariere. În ambele cazuri, agenţii comerciali nu sunt îndrituiţi să recurgă la ridicarea maşinilor şi la serviciile unor firme precum Îngerii Galbeni, ridicarea maşinilor este permisă doar atunci când ele staţionează, când crează probleme spre exemplu pe liniile de tramvai. În sistemul Timpark am eliminat din start posibilitatea de a se ridica maşinile, numai că dacă maşinile sunt parcate astfel încât încurcă cilculaţia atunci fie Poliţie Rutieră, fie Poliţia Locală se sesizează, iar ridicarea poate fi făcută de către SDM. Intervalul orar până la care pot avea loc astfel de intervenţii de maşini se prelungeşte de la ora 5 la ora 24. Vreau să îi atenţionez pe cei care au făcut mici înţelegeri cu firma Îngerii Glabeni pentru a face reclamă mascată pentru acestă firmă prin pemiterea staţionării non stop a unor maşini inscripţionate cu numele firmei pe domeniul lor că vor trebui să plătească taxă pentru reclamă”. Lămuririle precizate astăzi de primar sunt din HCL-ul modificat care va fi supus la vot în CLT.
UPDATE Supus la vot în consiliul local, proiectul a stârnit discuţii. Consilierul PNŢCD Bogdan Herzog a spus că a fost contactat de patronul magazinului Profi din Calea Şagului, care s-a plâns că în absenţa unor astfel de constrângeri oamenii din zonă parchează acolo zile întregi şi că soluţia salvatoare, barierele, ar îngreuna traficul în zonă.
Viceprimarul Dan Diaconu a comentat că „problema reală este problema parcării în zonă. Avem un proiect pentru realizarea lucrărilor din zona străzii Luceafărului şi vom amenaja circa 70 de locuri de parcare în zonă”. Iniţiatorul proiectului, Alfred Simonis, a cerut ca orice autorizare pentru intervenţia asupra maşinilor parcate ilegal pe zona privată a magazinelor să fie autorizată de CLT. În ciuda obiecţiilor consilierului Adrian Orza care a atas atenţia că unele prevederi sunt la limita legii, proiectul a fost aprobat fără modificări prin CLT.







