PSD Timiş a luat în sfârșit o decizie, după îndelungi discuţii privind persoana care va lua locul subprefectei Liliana Oneţ, numită în funcţie cu sprijinul PNL Timiş.
După ruperea USL Timiş, Oneţ a susţinut că nu are niciun motiv să demisioneze, explicând că, chiar dacă guvernul s-a schimbat şi nu se mai bucură de susţinere, ea şi-a făcut treaba ca la carte. De atunci, bursa speculaţiilor a funcţionat la cote maxime. Un prim nume vechiculat a fost cel a fostului subprefect Zoltan Marossy, de la UDMR, despre care şeful PSD Timiş, Titu Bojin, a spus că ar putea fi succesorul lui Oneţ. Povestea a durat circa două zile, după care jocurile s-au schimbat şi, după o vizită la Bucureşti, Bojin a anunţat că noul prefect va fi de la PSD.
Două nume au fost vechiculate pentru postul de secund al lui Eugen Dogariu. Este vorba despre Mihai Ritivoiu şi Adrian Negoiţă, ambii consilieri judeţeni. După câteva discuţii şi tratative, decizia PSD a înclinat în favoarea lui Negoiţă. Acesta a explicat pentru PRESSALERT.RO că a ezitat să accepte postul, din cauza funcţiei de consilier județean şi a angajamentului luat faţă de cetăţeni, de a face o agendă culturală performantă. Pesedistul a explicat că s-a râzgândit în urma unei discuţii cu prefectul Dogariu, şeful PSD Timişoara, Sorin Grindeanu şi şeful PSD Timiş, Titu Bojin. Nu în ultimul rând, Negoiţă a menţionat că îşi va continua activitatea pe domeniul social şi din cadrul Prefecturii Timiş.
Foto: debanat.ro







