DESCINDERI UCMR 12

După DNA, a venit rândul DIICOT să investigheze modul în care UCM Reșița a fost devalizat de active în perioada în care la conducerea celei mai vechi întreprinderi din România s-a aflat „cuplul” Adrian Chebuţiu și Adrian Preda. Surse demne de încredere au declarat pentru PRESSALERT.ro faptul că, astăzi, procurorii DIICOT Caraș-Severin, împreuna cu polițiști ai Serviciului de Crimă Organizată, au efectuat o percheziție într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru delapidare. Anchetatorii verifică modul în care active ale fostului Institut de Cercetare și Proiectare Echipamente Hidroenergetice Reșița, parte a UCM Reșița, au fost „teleportate” spre firme controlate de cei doi. Percheziția s-a întins pe tot parcursul zilei, fiind ridicate o serie de documente care urmează să fie analizate în următoarea perioadă. Vă reamintin că Adrian Chebuțiu și Adrian Preda sunt cercetați penal de DNA într-un alt dosar în care sunt acuzați de prejudicierea UCMR cu peste 60 de milioane de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.