Dacă în ultimii ani practica schimbării partidului a devenit un ritual la fiecare modificare din guvern sau formare de nouă alianţă pe scena politică, sub pretextul luptei pentru binele electoratului, deputatul PDL Alin Popoviciu promite să stârpească din faşă acest obicei negativ.
Vorbind despre mai mulţi politicieni pe care nu a vrut să îi numească, dar despre care spune că ar vrea să vină la PDL, Popoviciu a avertizat că „dintre directorii de deconcentrate care şi-au dovedit loialitatea faţă de alte partide, în niciun caz nu vor mai fi la putere când vom ajune din nou la conducere. Plimbarea aceasta de la un partid la altul se va opri odată cu venirea noastră la putere. Sunt parlamentari care şi-ar dori să vină înapoi în PDL şi nu îi mai primim. Îmi pare rău, unii sunt oameni foarte buni, dar nu îi mai primim”.







