Câți jurnaliști ați cunoscut? Aveți în grupul de prieteni, în familie sau printre foștii colegi de liceu vreun jurnalist? Unul dintre acei oameni care merg zilnic pe teren, scormonind în cotidian după unic, senzațional, special, cutremurător, șocant sau exclusiv? Nu vă întreb despre jurnaliștii vedetă, despre moderatorii, prezentatorii sau analiștii politici pe care îi vedeți în studiourile de televiziune. Sigur că mare parte dintre aceștia au fost și ei, cândva, reporteri de teren, ziariști într-o redacție în care vacarmul este normalitate, agitația și stresul sunt în fișa postului, însă eu nu la ei mă refer. Ci la cei care fac, zilnic, rondul conferințelor de presă, al celor care stau la porțile instanțelor încercând să smulgă o declarație din gura ultimului inculpat într-un caz de corupție sau a celor care caută permanent să demaște interesele de partid care poartă masca unei administrații corecte și profesioniste. Pe ei i-ați cunoscut? V-ați întrebat ce salarii “mirobolante” și ce “beneficii” au de la politicienii pe care îi servesc, pentru că, nu-i așa, ziariștii sunt corupți și apără un politician sau altul. Pe câți dintre aceștia i-ați văzut stând la chermeze cu președintele, premierul sau măcar cu primarul din orașul în care locuiesc? Ziariștii de teren, cei care creează cu adevărat știrile, cei care fac agenda televiziunilor și a moderatorilor plătiți cu salarii cu multe zerouri, rezistă, mai ales în ultimii ani, doar o perioadă scurtă de timp în această industrie care produce mai multe cuvinte pe minut decât miile de euro produse de alte industrii în același interval de timp.
Acest ziarist nu are haine “de fițe”, nu este mereu scos din cutie (deoarece e imposibil să te trezești noaptea din pat și să stai să aștepți make-up artistul sau hair stilistul înainte de a pleca la o descindere sau la un accident grav în care oameni își pierd viața), dar este constant expus riscurilor. Cel mai mare dușman al acestui specimen de presă este chiar subiectul său. O anchetă care implică personaje din Primăria Timișoara a dezlănțuit furia consilierului edilului-șef, care a folosit, la adresa unui jurnalist, un limbaj ce denotă cum gândesc și acționează acești oameni, aparent eleganți și diplomați, atunci când sunt demascați. Astfel de practici sunt uzuale pentru politicieni, care, dacă nu au dovezi pentru a-și susține punctul de vedere, recurg la indimidări și amenințări, fără success, din fericire, în cazul ziariștilor titrați.
Atunci când un jurnalist este pus în situația de “a da cu subsemnatul” la primărie pentru o opinie personală, pe care și-o exprimă pe o rețea de socializare, cum este cazul Simonei Mara, o tânără jurnalistă din Reșița, este depășită orice limită a normalității și a bunului simț. Este una ca un politician să se simtă lezat de ceea ce scrie un jurnalist și, dacă, el consider că informațiile prezentate publicului nu sunt conforme cu realitatea, să urmeze căile legale și să își facă dreptate și este alta ca profilul de Facebook să fie urmărit de funcționarii publici dintr-o primărie, care ar trebui să își ocupe timpul cu buna administrare a orașului. Din păcate, atunci când se plictisesc să se joace Solitaire și, după ce și-au citit horoscopul în vreo trei reviste online, acest tip de funcționari-atârnători a căror singură preocupare este de a-i face șefului pe plac, se erijează în “securiști de serviciu” care, plătiți din banii noștri, se apucă să facă “anchete” pe Facebook. Iar apoi au și tupeul de a chema o jurnalistă pentru a-i atrage atenția că, înainte de a emite o părere personală, ar trebui să se documenteze.
Eu m-am documentat înainte de a emite următoarea părere și afirm cu tărie că: respectivii funcționari ar trebui cel puțin penalizați, dacă nu concediați, pentru că și-au depășit atribuțiile de serviciu, primarul ar trebui să își ceară public scuze jurnalistei, dacă el este cel care a “comandat” ancheta, iar, noi, colegii de breaslă, ar trebui să dăm dovadă de puțin mai multă solidaritate, pentru a nu ne trezi în situația în care vom fi chemați să dăm cu subsemnatul, într-un viitor în care legea și tocmeala sunt doar la dispoziția politicienilor, care cred că opresiunea și îngrădirea dreptului la libera exprimare sunt apanajele democrației dictate de ei.
