Un tânăr de 27 de ani a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare, la Viena, după ce a fost acuzat de autoritățile austriece pentru uciderea unui turc. Crima s-a petrecut în 2007 într-un cartier vienez populat mai ales de imigranți, și unde arădeanul lucra la negru. Marius Adrian Pac, din Arad, l-a ucis pe Calal Kaya cu peste 20- de lovituri de cuțit.
Austriecii au stabilit, la finele lunii trecute, că românul l-a ucis pe turc cu mai multe lovituri de cuțit în urma unor ”divergențe de natură homosexuală”. Autoritățile vieneze au transmis, azi, mulțumiri arădenilor pentru sprijinul acordat. Concret, românii l-au audiat pe Marius Adrian Pac, care era deja închis în România pentru alte fapte penale, tot cu violență. În timpul audierii, arădeanul a spus că, dacă nu îl omora pe turcul Calal Kaya, risca să fie violat de victima sa. ”În timpul audierilor, bărbatul a recunoscut fapta, explicând că l-a atacat pe turc ca să se apere, deoarece acesta era homosexual și îi făcea avansuri mult prea insistent. A mai spus că era să fie violat, în hotelul în care se aflau, și că își amintise de faptul că turcul a mai încercat să violeze un minor. Noi l-am audiat pe bărbat, care la momentul respectiv era deja închis, la noi, pentru alte fapte penale, iar în baza celor rezultate din audierea pe care am transmis-o autorităților vieneze, a fost condamnat. Pe baza probelor Pac a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru omor. Șase dintre cei opt judecători au pledat pentru vinovăția sa, în vreme ce doar doi dintre aceștia au considerat că omorul a fost săvârșit cu premeditare”, a declarat procurorul Pavel Palcu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.






