O operaţiune amplă de demolare a unui palat cu şase etaje, al cărui proprietar este Neda Florian, va avea loc în viitorul apropiat la Timişoara. Primarul Nicolae Robu şi viceprimarul Traian Stoia au anunţat un succes repurtat în instanţele de judecată, acolo unde s-a decis ca toată clădirea să fie demolată, sentinţa fiind emisă în luna decembrie. Este vorba de un imobil de pe strada Musorgski, pentru care Primăria Timișoara a emis autorizaţie de construcţie doar pentru parter plus un etaj, în vreme ce proprietarul a ridicat nu mai puţin de şase nivele. „Am câştigat în instanţă definitiv și irevocabil procesul contra celor care au construit asemenea mizerie şi, evident, ne-am adresat executorilor pentru punerea în aplicare a sentinţei judecătoreşti care prevede demolarea a ceea ce s-a construit fără aprobare. Iată că Primăria Municipiului Timişoara continuă seria de victorii în instanţă contra celor care nu înţeleg să se comporte în oraş conform legii”, a anunţat, astăzi, primarul Nicolae Robu.

















