Desigur, nu e nevoie să ştii să deosebeşti un Monet de un Cezanne ca să poţi asculta o melodie. Nu e nevoie nici să ştii să cânţi la vreun instrument sau să termini Berklee pentru a-ţi da cu părerea vizavi de o piesă. Pe principiul ăsta, lumea care iese în cluburi, pentru concerte sau petreceri, devine pe zi ce trece tot mai expertă. Dacă e vorba de rock, toţi ştiu să comenteze despre cum a sunat distorsul chitării la un concert. Timişoara a devenit un oraş în care jdemii de indivizi comentează în fel şi chip prestaţia artiştilor care încearcă să dea ceva din ei, pe scenă. Ideea este cât se poate de democratică, doar că pentru a-ţi da cu părerea despre ceva anume, e indicat să ai o bază în chestiunea cu pricina. Ca de exemplu, ar trebui să faci diferenţa între basist şi chitarist. Poate atunci, poţi sesiza când un muzician dă o gherlă. Sau când cineva cântă fals.
Când e vorba de petreceri, orice terchea- berchea sesizează influenţe post – dubstep în setul unui DJ care se chinuie să dea tot ce are mai bun prin intermediul consolei. Peste noapte, am devenit o naţie de experţi. Care nu iartă nimic. Drept urmare, la capitolul distracţie avem pretenţii cât casa. Vrem artişti de top, cu bilete de intrare cât mai mici. Ştim cel mai bine cum merge treaba şi nu acceptăm sfaturi de la nimeni. Fie că e mainstream sau underground, cârcotaşii sunt omniprezenţi şi atotştiutori. Din păcate, marea majoritate a celor care găsesc nod în papură oricărui eveniment de genul concert sau party au uitat esenţa principală: aceea că evenimentele de acest fel ar trebui să genereze distracţie. Voie bună. Zâmbete şi relaxare. Good times. Până una alta, armata de comentatori vrea totul, dar nu face nimic.
Va mai trece o vreme până când distinşii nemulţumiţi de profesie vor realiza cât sunt de penibili. Până atunci, ne delectăm cu obiceiurile de club de pe la noi. Îi privim cu drag pe şmecheraşii care încearcă să fie „cool“. Pe cei care atârnă toată noaptea la o bere. Şi chiar şi pe indivizii ăia care merg la toaletă şi îşi pun apă rece în doza de energizant, ca să dea impresia că-s „în bani“. Deşi tabloul ăsta de club de Timişoara nu e nici pe departe un Monet, avem o sumedenie de experţi care aşteaptă cu nerăbdare să îşi etaleze incultura crasă oriunde se poate.
