Teza de doctorat a profesorului de istorie timişorean Alexandru Radovan, fost director al colegiului „C.D. Loga”, fost director cu delegaţie al liceului „Dositej Obradovici” timp de un an de zile şi în prezent profesor la colegiul „C.D.Loga” are „hălci” de conţinut plagiate. Primele informaţii au apărut când s-a constatat că în cartea scrisă de el, „Interferenţe româno-sârbe în Banat în secolul al XIX-lea”, apărută la editura Excelsior în anul 2003, acesta a copiat cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele, două subcapitole din cartea colegului său de breaslă prof. Mihai Pârvulescu, directorul Şcolii gimnaziale nr. 16, „Şcoală şi societate în Banat – secolul al XIX-lea. Contribuţia şcolii la formarea elitelor româneşti”, apărută în anul 2000 la editura Brumar, fără ca adevăratul autor să fie măcar citat în text sau menţionat la bibliografie. Cărţile publicate erau tezele de doctorat ale celor doi profesori timişoreni, ambele susţinute la universitatea clujeană „Babeş-Bolyai”. Radovan şi-a susţinut teza de doctorat în 2000, tocmai anul în care cartea profesorului Pârvulescu văzuse lumina tiparului. Prof. univ. Nicolae Bocşan, care a prefaţat cartea lui Mihai Pârvulescu, a fost, totodată, conducătorul ştiinţific al tezei lui Alexandru Radovan.
Merite pe munca altuia
Subcapitolele plagiate au ca subiect Liceul Piarist din Timişoara şi preparandiile din Arad şi Caransebeş. Radovan a copiat integral din cartea lui Mihai Pârvulescu câteva zeci de pagini, cu liste, tabele, statistici, şi-a asumat „investigaţiile de arhivă”, „analiza cataloagelor şi a planurilor de învăţământ”, consultarea fondurilor documentare, a preluat toate notele bibliografice pe care doar le-a renumerotat, precum şi toate analizele, constatările şi consideraţiile autorului, pe care le-a prezentat drept un rezultat al cercetărilor personale. A mers cu tupeul până acolo încât a copiat şi afirmaţia în care Mihai Pârvulescu sublinia că „până în prezent nu s-a scris nimic despre elevii români care au frecventat prestigioasa instituţie…” (liceul piarist – n.n.) şi „în studiul de faţă ne propunem o examinare a elevilor români pe o perioadă de 50 de ani”. Cum ar veni, munca prof. Mihai Pârvulescu a devenit meritul lui Alexandru Radovan. De altfel, la o verificare făcută de PRESSALERT.ro la Arhivele Statului Timişoara, reiese că fondul liceului piarist a fost consultat cu ani în urmă de Nicolae Bocşan, de Mihai Pârvulescu şi de alţi cercetători, nu şi de Alexandru Radovan.
Radovan recunoaşte plagiatul doar în carte
În prefaţa semnată de prof. univ. Nicolae Bocşan la cartea lui Mihai Pârvulescu, acesta insistă asupra faptului că ambele capitole (alături de şcoala latină din Oraviţa) reprezintă „contribuţiile cele mai preţioase pe care le aduce lucrarea”, remarcă gradul lor de originalitate, materialul documentar inedit folosit de autor, „valorificat în premieră în istoriografia noastră”. Plagiatul, care constă în câteva zeci de pagini, a fost relatat şi de presă în urmă cu vreo trei ani, dar la vremea respectivă acesta fusese dovedit doar în cartea publicată de Radovan. După ce plagiatul a fost descoperit, Radovan a recunoscut, cu seninătate, în declaraţii de presă, că doar în cartea sa, care are acelaşi titlu cu teza de doctorat, „apar cele două subcapitole aflate în discuţie, iar în lucrarea de doctorat propriu-zisă nu”. Detaliul este important, deoarece, dacă plagiatul nu e dovedit în teza de doctorat, titlul de doctor nu poate fi retras. La vremea respectivă, coordonatorul tezei lui Radovan, prof. univ. Nicolae Bocşan, pe atunci prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, a fost acuzat, la rândul lui, de complicitate la plagiat dar nu a dorit să comenteze subiectul. La momentul respectiv, povestea plagiatului s-a încheiat aici.
O teză de doctorat falsificată
În realitate, Alexandru Radovan nu a inserat capitolele plagiate doar în cartea publicată la editura Excelsior ci le-a folosit şi în teza sa de doctorat, însuşindu-şi întreaga muncă de cercetare a prof. dr. Mihai Pârvulescu, şi a recurs la un fals incredibil pentru a încerca să şteargă urmele din teză, acoperit fiind, după toate indiciile, chiar de profesorul Bocşan. Întrebat fiind cum se face că nu a sesizat cele două capitole plagiate în teza de doctorat a lui Radovan, după ce le-a acordat o apreciere specială în cartea lui Mihai Pârvulescu, profesorul Bocşan susţine că acestea nu erau cuprinse în lucrarea la care a fost conducător ştiinţific. „Ştiu că a furat două capitole de la Pârvulescu, nu mai am nici o legătură cu băiatul ăsta, nu mai ştiu nimic despre soarta lui, a făcut atunci o teză, mă rog, acceptabilă, n-a fost nemaipomenită. În teza de doctorat aceste capitole nu apar, ele au fost preluate în carte… cartea pe care a scos-o pe baza tezei eu nu o ştiu dar am auzit de la Pârvulescu că i-a luat două capitole din teza lui” a declarat, pentru PRESSALERT.ro Nicolae Bocşan. Acesta a acceptat că plagiatul comis de Radovan este un act reprobabil: „Condamn acest lucru din toate punctele de vedere… trebuie condamnat până la capăt pentru că nu e permis aşa ceva, cel puţin să-l fi menţionat” (pe prof. Pârvulescu – n.n.).
Dovezi ale unui fals grosolan
Deşi Radovan şi-a susţinut doctoratul în anul 2000, în mod ciudat, abia în anul 2010, când a fost descoperit plagiatul, un aşa-zis exemplar al acesteia a ajuns în circuitul public al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca. „Au rătăcit-o, era un exemplar în biblioteca institutului, uitat acolo, dar e exact exemplarul lui, din teza lui” e scuza găsită de profesorul Bocşan pentru întârzierea cu care teza a fost catalogată la Institutul de Istorie „Gheorghe Bariţ” şi predată apoi bibliotecii centrale universitare. Lucrarea cu pricina este, însă, un fals grosolan. Paginile plagiate au fost, într-adevăr, eliminate dar o serie de alte detalii care i-au scăpat autorului indică, fără putinţă de tăgadă, că este o lucrare contrafăcută. Chiar în fişa de catalog se precizează: „lipsă pagină de titlu, informaţii despre titlu din surse externe”. Titlul tezei şi anul în care aceasta a fost susţinută sunt scrise de mână pe pagina de cuprins iar teza de la Cluj-Napoca are cu 32 de pagini mai puţin faţă de exemplarul depus la Ministerul Educaţiei pentru validarea titlului de doctor.
Din pagina de cuprins, scrisă cu alte caractere decât restul lucrării şi renumerotată într-un mod destul de vizibil au fost eliminate subcapitolele referitoare la liceul piarist şi preparandiile din Arad şi Caransebeş. Cu aceleaşi caractere diferite este redactat ultimul capitol, „Personalităţi ale sârbilor din Banat”, care urmează capitolelor sustrase din lucrare, ca o soluţie impusă de necesitatea renumerotării paginilor. Din totalul celor 200 de pagini ale lucrării, teza propriu-zisă are 172 de pagini iar pagina de cuprins a devenit din pagina 173 pagina 1. Dacă Radovan a sustras din teza ajunsă în biblioteca clujeană cele două subcapitole plagiate, a omis să facă acelaşi lucru cu notele bibliografice trecute în paginile de la sfârşitul lucrării. În exemplarul de la Cluj, ultima notă în textul lucrării este 463, la subcapitolul referitor la şcoala clericală din Vârşeţ, dar ultimele trei pagini ale bibliografiei cuprind notele 464-527, cele din lucrarea originală (publicate şi în carte), care corespund tocmai subcapitolelor plagiate, respectiv cele referitoare la Liceul Piarist şi la preparandiile din Arad şi Caransebeş.
Plagiatul, în exemplarul original al tezei
Exemplarul original al tezei de doctorat susţinute de Radovan în anul 2000, care a fost trimis Ministerului Educaţiei pentru validarea titlului de doctor în istorie, se află însă la Bucureşti, unde i s-a întocmit fişa de evidenţă în anul 2002, înainte de apariţia cărţii, şi a fost pus recent în circuitul public. Diferenţele faţă de exemplarul de la Cluj sunt esenţiale: lucrarea are 232 pagini, inclusiv foaie de titlu, iar diferenţa de 32 de pagini faţă de lucrarea de la Cluj reprezintă tocmai subcapitolele plagiate sustrase din lucrarea contrafăcută care a ajuns în biblioteca clujeană. În teză, subcapitolele plagiate, menţionate şi în cuprins, se găsesc între paginile 151-166 (Liceul Piarist din Timişoara) şi 166-184 (Preparandiile de la Arad şi Caransebeş), fiind încadrate la capitolul „Instituţii de învăţământ de referinţă”, literele „b).” şi „c).”. Exemplarul de la Bucureşti a fost redactat integral cu aceleaşi caractere şi sunt numerotate toate cele 232 de pagini (inclusiv bibliografia – unde nu e menţionată lucrarea lui Mihai Pârvulescu – şi notele bibliografice).
Bocşan se spală pe mâini
Iniţial, Bocşan a susţinut că exemplarul tezei de doctorat aflat biblioteca clujeană este cel original şi la verificarea acestuia nu a găsit capitolele plagiate: „Am făcut verificările, în teză nu a luat nimic de la Pârvulescu” insistă profesorul care a girat lucrarea de doctorat. „Ce am verificat eu personal pe exemplarul din biblioteca universitară nu am văzut aşa ceva, am avut un exemplar care l-am recenzat atunci şi nu ştiu să fi fost cele două capitole”. E greu de explicat însă cum se face că, la o verificare minuţioasă pe care trebuia să o facă în calitatea de conducător ştiinţific pe care o avea, Bocşan n-a observat că tezei îi lipseşte chiar foaia de titlu, că adnotările privind titlul lucrării, anul susţinerii acesteia şi numărul de pagini erau scrise de mână iar aproape trei pagini de note bibliografice nu au corespondent în vreo pagină din lucrare. „E un exemplar pe care l-am avut eu de la el, altul n-am avut” susţine profesorul.
Bocşan a început să bată în retragere în momentul în care a realizat că am avut acces la exemplarul aflat la Bucureşti. Deşi a continuat să susţină că teza poate fi găsită doar la biblioteca clujeană, el a recunoscut că teza de doctorat se depune în două exemplare şi că universitatea din Cluj trimite documentaţia la Bucureşti pentru validarea titlului de doctor. „Dacă el (Radovan – n.n.) a pus la Bucureşti şi un exemplar cu cele două capitole, atunci să-i fie de bine, să răspundă băiatu’ care o făcut treaba asta, eu n-am mai urmărit ce-o plecat la Bucureşti” a concluzionat iritat profesorul Bocşan.
Contactat de PRESSALERT.ro pentru a oferi câteva lămuriri în legătură cu teza sa de doctorat, Alexandru Radovan nu a dorit să facă nici un comentariu: „Vă mulţumesc, la revedere!” e tot ceea a avut de spus, după care a închis telefonul.
