Un puști de clasa I de la Pedagogic a fost tăiat cu o lamă ascuțită, la mână, joia trecută, pe 16 ianuarie. Rana a fost așa de puternică încât copilul a trebuit dus la Urgențe, unde rana i-a fost cusută. Băiatul e încă în stare de șoc. Ce face conducerea școlii? Încearcă să păstreze secretă povestea. Ce face Inspectoratul Școlar? O conferință de presă în care șeful instituției povestește că școlile sunt păzite de bodyguarzi pe banii părinților.
Atac în toaletă
Din motive care țin de protecția victimei, ținem sub anonimat numele copilului și al familiei sale. Directorul de la Pedagogic, Ionuț Cristescu, se străduiește să mușamalizeze incidentul și insistă pe faptul că ”un băiat de clasa I a fost accidentat la un deget într-un grup sanitar. Există o singură declarație, din partea unui copil de clasa I, cum că ar fi fost vorba de un briceag”. Tot el se pare că a anunțat Poliția, dar susține că oamenii legii nu au fost la școală.
Sursele noastre ne-au povestit că elevii mari fumează în toalete, pe durata pauzei, iar incidentul de joia trecută a fost generat de faptul că victima, copil în clasa I, și-a ”permis” să îi spună unui elev de clasa a IX-a, că nu are voie să fumeze. Liceeanul a scos un cuțit din buzunar și l-a tăiat la mână pe puști. Unul din colegii de clasă ai băiatului de șapte ani a văzut un briceag, în timp ce agresorul, în fața conducerii școlii și părinților aproape a recunoscut că a folosit un cutter.
”Avem un climat de securitate în școală”
Ionuț Cristescu afirmă și că incidentul în urma căruia un copil de șapte ani a ajuns la spital cu mâna tăiată a fost doar ”un mic incident”. La fel de halucinante sunt declarațiile șefului InspectoratuluI Școlar al Județului Timiș, Cornel Petroman. ”Noi nu vom lua nicio măsură: școala trebuie să o facă. S-a întâmplat în școală și școala trebuie să o facă”, a declarat Petroman. Deși nu s-a făcut o plângere oficială la Poliție, cercetări se fac totuși în acest caz. Potrivit ofițerului de presă al IPJ Timiș, Ancuța Morariu, ”se efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele. Poliția a aflat de la reprezentanții școlii”.







