Unul dintre cei mai buni polițiști timișoreni, Doru Spătaru, șeful Poliției Locale Timișoara, s-a stins din viață în această seară, după o luptă grea cu cancerul. Pe 31 iulie ar fi împlinit 60 de ani și plănuia să își scrie memoriile.
Bănățean autentic, Doru Spataru a făcut facultatea la Cluj și a ajuns tot acolo cu prima sa repartiție, ca specialist criminalist. Drumul vieții l-a purtat la Serviciul Judiciar, iar din 1981 a lucrat în Poliția Transporturi. A fost numit șeful Serviciului Județean Satu Mare al Poliției T.F., iar din 1994, șef al Inspectoratului de Poliție Transporturi Timișoara, până în 1999. Apoi a devenit șef al Poliției Timiș, timp de 17 luni, până în 2001. A fost o vreme și adjunct al comandantului Poliției Municipale Timișoara. A iubit uniforma de polițist atât de mult încât a insuflat această dragoste și copiilor lui, un băiat și o fată, care i-au călcat pe urme. După pensionare, a devenit șef al Direcției Poliției Locale Timișoara.
Polițistul cazurilor celebre
În 1990 a urmat studii postuniversitare de Drept Penal, tot la Cluj Napoca. Îi plăcea însă să își amintească de începuturile lui. Cu un tată ofițer MApN, a fost ziarist în școală, a participat la Dinamoviadă, ca atlet, a făcut parte din trupa de teatru a liceului. Spunea că a citit romane polițiste în adolescență cât nu citesc unii în două vieți, așa că, atunci când a fost vorba să își aleagă o carieră, s-a dus la Academia de Poliție.
În uniforma albastră a făcut-o. Numele lui se leagă de cazuri deloc ușoare. Doru Spătaru s-a remarcat prin rezolvarea dosarelor care îi implicau pe Zaher Iskandarani și Mujea Marcelini, în anii ’90, alături de procuroarea Constanța Cârstea. Un alt caz instrumentat a fost ”Afacerea Jimbolia” vizând încălcarea embargoului impus în anii 90 de ONU fostei Jugoslavii, dovedind cum combustibilul de contrabandă era transportat cu vagoanele CFR până în țara vecină.
Despre meseria de polițist, spunea că „este o meserie frumoasă și interesantă, în care te confrunți în fiecare zi cu ceva nou. Dacă o faci cu profesionalism, ai și satisfacții și cea mai mare este să descoperi răul din societate și să-l înlături, să sprijini cetățeanul”.
Spătaru a rezolvat cazul ”Bomba de pe Calea Aradului”
Cazurile cele mai grele la care a lucrat în perioada cât a condus IPJ Timiș au fost cele legate de traficul cu mașini de lux. De altfel, cel mai cunoscut a fost cazul „Bomba de pe Calea Aradului”, din 2000, când o bombă a fost detonată într-o Alfa Romeo. Spătaru a reușit să anihileze atunci o rețea de traficanți de mașini de lux aduse din Occident. „Am avut o satisfacție deosebită. Acest caz, dacă îl tratam cu superficialitate, îl puteam rezolva rapid. Am muncit șase luni la el, alături de profesioniști din Poliție și Parchet. Nu am pretenția că rezolvând acest caz am eliminat în totalitate aceste grupări, dar am observat că există în continuare preocuparea pentru anihilarea lor”, povestea Spătaru.
Așa va rămâne polițistul în memoria celor care l-am cunoscut: mereu la datorie, cu o pasiune de neoprit atunci când începea să lucreze la un caz nou. ”Domnul Director va rămâne veșnic în amintirea noastră, căci a fost un om deosebit, un lider adevărat, care şi-a făcut meseria cu multă dragoste, cu multă pricepere şi cu responsabilitate. Un om de înaltă ţinută morală, cu o deosebită nobleţe sufletească, modest şi decent, omenos şi respectuos, a fost iubit şi stimat de toţi cei care l-au cunoscut”, este mesajul colegilor din Poliția Locală. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, în cimitirul din Calea Șagului.
Foto: opiniatimisoarei.ro







