psd 04_resize

Deputatul PSD Sorin Grideanu și-a exprimat opinia față de controversata lege a eutanasierii câinilor, afirmând că măsura i se pare corectă. Deşi spune că e un mare iubitor de animale, ba chiar are şi el doi câini acasă şi ştie că soţia lui nu va primi cu ochi buni declaraţia, pesedistul a comentat că „toţi aţi fost în oraşe civilizate. Eu nu am văzut acolo haite. Şi ei au acţionat în acelaşi mod, cu toată părerea de rău. Fără măsuri drastice nu putem ajunge la ceva”.

Pentru că legea lasă eutansierea la decizia primarilor, deputatul a comentat şi că „acum fiecare îşi gestionează problema. Înainte se spunea că nu există cadrul legal, autorităţile locale hotârăsc şi îşi asumă într-un final dacă iau o decizie radicală sau merg în forma de până acum. Eu sunt de părere că acţiunea în Timişoara trebuie să fie de tip radical în ceea ce înseamnă câinii vagabonzi”. Ieri, viceprimarul PNL Dan Diaconu nu părea să fie de acord cu faptul că în Timişoara problema câinilor vagabonzi scapă de sub control. Informat că luna trecută 100 de persoane au fost muşcate, conform medicilor de la Boli Infecţioase, Diaconu spunea că în aceste statistici nu se specifică dacă oamenii au fost muşcaţi de câini vagabonzi sau câini cu stăpân.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.