Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, astăzi, în debutul şedinţei BPN al partidului, că „marca” viitorului preşedinte al României nu trebuie să fie aceea de a nu „deranja” pe nimeni şi de „a oferi linişte”, ci de a oferi garanţii pentru respectarea Constituţiei şi a echilibrului democratic, potrivit Mediafax. „Vrem un preşedinte care să aducă unitate, să aducă unire, dar până la unirea cu Basarabia să aducă unirea în România. Vrem un preşedinte care să aducă linişte? Da, dar nu în sensul că vrem un preşedinte care să nu deranjeze pe nimeni. Marca preşedintelui viitor nu trebuie să fie aceea de a nu deranja pe nimeni şi de a oferi linişte, pentru că nu liniştea este prerogativa preşedinţilor. Nu pentru linişte votează cetăţenii. (…) Preşedintele trebuie să ofere garanţii, nu linişte. Desigur că atunci când garanţiile sunt solide, când ceea ce este garantat, şi anume respectarea Constituţiei, şi anume echilibrul regimului democratic, şi anume interacţiunea corectă şi funcţionarea corectă a tuturor instituţiilor publice, atunci se poate vorbi de linişte. De linişte publică şi de ordine socială, de linişte sufletească, de mulţumirea actorilor politici, dar preşedintele trebuie să fie un garant”, a susţinut Antonescu. El a precizat că un astfel de preşedinte, precum cel pe care l-a descris, este cel care se încadrează în angajamentele USL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.