timpark01_resize

Consilierii locali ai Timișoarei și-au dat votul final în privința solicitării celor 57 de instituții publice care cereau locuri de parcare gratis de la Timpark. După ce şeful Timpark Ionel Ursu a explicat că acordarea celor aproape 1.500 de abonamente gratuite ar duce serviciul la sapă de lemn, primarul Nicolae Robu a întrebat consilierii dacă doresc să acorde gratuitate tuturor instituţiilor care au solicitat acest lucru. Vă reamintim că, luni, primarul lămurea că „toate instituțiile publice ne cer abonamente gratuite Timpark. Numărul se ridică la ordinul miilor. L-am rugat pe domnul viceprimar Dan Diaconu să le centralizeze. Eu, când eram rector al Universității Politehnica, plăteam un număr de abonamente. Votul îl dă Consiliul Local. Eu doar semnalez problema. Trebuie să facem astfel încât să nu creăm supărări și să facem în așa fel încât cei pe care îi tratăm cu refuz să înțeleagă”. La plen, aleşii locali au votat împotriva acordării gratuităţilor pentru solicitanţi. Cel care a plusat pentru votal negativ a fost medicul Florin Bârsăşteanu, consilier local al PSD, care a explicat că dacă se acordă astfel de facilităţi, atunci vrea şi el vreo două mii de abonamente pentru Spitalul Judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.