Ideea reprezentanților Primăriei Timișoara de a-i muta pe elevii de la Liceul de Arte Plastice în clădirea în care învață și cei de la Colegiul Tehnic de Vest a făcut prima victimă. Astăzi, un băiețel de 10 ani, elev în clasa a V-a la Liceul de Arte Plastice, a tras o sperietură groaznică la școală. Patru băieți și-o fată, înscriși în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Vest, l-au agresat în curtea școlii, iar apoi l-au atârnat de ușa unei săli de clasă și l-au fotografiat. Băiatul este fiul cunoscutului muzician timișorean Sași Vușcan, membru al trupei Burning Table, care este revoltat de cele întâmplate și s-a decis să-și retragă fiul de la Liceul de Arte Plastice.
„Ryan mi-a spus că incidentul s-a petrecut în pauza de la ora 11.00. Mai mulți tineri s-au luat de el fără să le spună nimic și l-au atârnat de ușa unei clase. Este revoltător, Ryan este șocat, a trecut printr-un moment umilitor. Este foarte nepotrivită alăturarea dintre cele două școli pe care a gândit-o primarul Nicolae Robu”, a declarat, revoltat, Sași Vușcan, pentru PRESSALERT.ro.
Contactată telefonic de PRESSALERT.ro, directoarea Liceului de Arte Plastice, Veronica Adorian, a recunoscut că acesta nu este primul incident, dar este cel mai mare. „Au mai existat mici incidente între elevii celor două școli pentru că lucrurile sunt greu de controlat. Diriginta copilului mi-a povestit că acesta a fost acostat de un grup de tineri în curtea școlii, care este un spațiu comun. Liceeni de la Colegiul Tehnic de Vest l-au agresat pe băiat, l-au lipit de perete, și nu a fost doar o hârjoneală de copii. În calitate de director, nu voi tolera astfel de comportamente și mă simt datoare să asigur securitatea elevilor mei”, a amenințat Veronica Adorian.
Vă reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, Liceul de Arte Plastice s-a mutat în clădirea în care funcționează și Colegiul Tehnic de Vest. Reprezentanții municipalității au luat această decizie, după ce profesorii și elevii de la Colegiul Tehnic de Vest au refuzat să se mute în clădirea de la B-dul Liviu Rebreanu, ca să le facă loc celor de la Liceul de Arte Plastice, ce învățau în clădirea din centrul Timișoarei ce aparține Fundației Caritatea.
UPDATE 1 Cosmin Hogea, directorul Colegiului Tehnic de Vest, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că lucrurile au degenerat, astăzi, și din cauza copilului de 10 ani, care ar fi vorbit urât cu tinerii din clasa a XII-a. Pentru a evita astfel de incidente, Cosmin Hogea i-a solicitat directoarei Liceului de Arte Plastice să le ceară profesorilor de serviciu să stea pe lângă copii în curtea școlii, în pauze. „Au mai fost incidente, dar mai mult verbale între copii. Elevii celor două școli se pot vedea doar în pauze și de aceea e bine ca aceștia să fie supravegheați de profesorii de serviciu”, a conchis directorul Colegiului Tehnic de Vest.
UPDATE 2 Aura Danielescu, inspector școlar adjunct în cadrul ISJ Timiș, spune că nu a fost informată de niciun incident petrecut în clădirea în care funcționează cele două școli, deși astăzi, Veronica Adorian, directoarea Liceului de Arte Plastice, a trecut pe la inspectoratul școlar. „În cazul în care s-a întâmplat un astfel de incident, trebuie găsiți vinovații și sancționați conform regulamentului”, a ținut să precizeze Aura Danielescu.







