Zeci de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în Capitală, fiind vizate aproximativ 60 de persoane, printre care poliţişti şi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, suspectaţi că luau bani de la doi patroni ai unor firme de pompe funebre, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax. Printre persoanele suspectate sunt şi zece poliţişti de la secţiile 25 şi 22 din Capitală.
Anchetatorii fac percheziţiile într-un dosar de luare de mită şi divulgare de informaţii nedestinate publicităţii. Susele citate au precizat că la acest caz se lucrează de aproximativ un an. Potrivit informaţiilor obţinute de anchetatori, suspecţii îi anunţau pe reprezentanţii firmelor de pompe funebre când aveau loc decese în urma unor accidente. La percheziţii participă ofiţeri de la Serviciul Omoruri şi Direcţia Generală Anticorupţie, acţiunea fiind coordonată de Parchetul Tribunalului Bucureşti.
UPDATE Anchetatorii audiază, în urma percheziţiilor din Capitală, 26 de persoane, printre care agenţi de poliţie şi angajaţi de la SMURD şi Ambulanţă, în cazul cărora a fost începută urmărirea penală. Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătăţii, iar procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti (PTB) au început, în luna decembrie, urmărirea penală faţă de 26 persoane.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov (SABI) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. La rândul lor, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, învinuiţi în cauză, contactau aparţinătorii persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare”, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
În cazul în care era încheiat un contract de servicii funerare, agenţii de poliţie şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă şi SMURD care transmiteau datele primeau mită o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, în baza înţelegerii anterioare, se mai arată în comunicat.







