250.000 de dopuri de sticle, puse laolaltă, arată, ca volum, cât două mașini. Ele cântăresc 500 de kilograme de plastic dens și pot aduce fericire unei tinere cu care viața a fost cruntă.
Raluca Tofan are 22 de ani și s-a născut cu tetrapareză spastică și paralizie cerebrală. În contul sutelor de mii de dopuri strânse pentru ea la inițiativa unui necunoscut – doctorant la Facultatea de Construcții a Politehnicii, Raluca a primit, astăzi, un nou scaun cu rotile. Nu își găsește cuvintele cât e de emoționată. ”Nu m-am ales numai cu un scaun, ci cu o prietenie foarte frumoasă din partea unui om minunat”, spune tânăra.
Octavian Stana este îngerul ei păzitor, după ce, timp de un an, a strâns dopuri de plastic ca să o ajute. Și-a convins prietenii, rudele, vecinii să i se alăture. Unii i-au spus, fără menajamente, că e tâmpit. Alții au crezut în gestul său voluntar. ”Au fost oameni care mi-au spus în față că totul nu e decât o ambiție prostească, la fel cum unii au crezu în mine și m-au ajutat. Am strâns 250.000 de dopuri de sticle, care, împreună, arată cât două mașini Golf III puse una lângă alta. Nici tatăl Ralucăi nu a crezut că voi reuși. În contul dopurilor, Raluca primește un nou scaun cu rotile, care a costat 1264 de lei”, ne-a declarant Octavian Stana.
Raluca este un exemplu de individ căruia societatea românească i-a întors spatele. Casa de Sănătate i-a alocat, acum un an și ceva, un scaun cu rotile defect. Nu avea mânere, nu avea direcție și nici centură de protecție. Fata a căzut din scaun de câteva ori. Un scaun se alocă o data la cinci ani, iar fără unul funcțional, Raluca e condamnată să nu iasă din casă. Tânăra a absolvit opt clase, cu profesori care au venit acasă și i-au predat. Apoi nu au mai putut veni, familia nu a primit sprijin de la primărie sau inspectoratul școlar, și studiile au fost oprite. ”Visul meu e să îmi iau bacalaureatul și apoi să fac facultatea de psihologie”, ne spune tânăra. După divorțul părinților, a căzut în grija bunicii, care numai ea știe cum se descurcă cu doi bolnavi – nepoata și soțul.
”De opt ani de zile așteptăm o locuință la parter. Noi locuim la etajul I. Am fost în nenumărate audiențe la primărie și mereu mi s-a spus că fata nu are prioritate”, spune bătrâna. Îi este din ce în ce mai greu cu Raluca, până la urmă o femeie în scaun cu rotile. Pe de altă parte, dacă ar face recuperare, kinetoterapie, are toate șansele să își poată folosi membrele. ”Nu ne ajută nimeni”, mai spune femeia. Kinetoterapie face ea cu nepoata ei, atât cât se pricepe și a învățat în acești ani.
