În ziua în care timișorenii îi plâng pe martirii Revoluției din decembrie 1989, la Memorialul Revoluției s-au depănat amintiri despre un fenomen născut din cauza terorii comuniste. S-au readus în memorie „frontieriștii”, adică acei oameni care au încercat chiar cu prețul vieții să treacă granița ilegal spre vest, spre libertate, a scris jurnalista Brâncușa Armanca în cartea „Frontieriștii. Istoria recentă în mass-media”.
Pornind de la această carte, astăzi, s-a discutat despre clipele groaznice prin care au trecut acei oameni în încercarea de a trece granița spre libertate, mărturiile celor care au supraviețuit fiind transcrise în volumul apărut la editura Curtea Veche. Autoarea cărții spune că este bine ca timișorenii să afle prin ce au trecut oamenii acum mai bine de 23 de ani, mai ales că, potrivit unui studiu, 48 % dintre români consideră bun trecutul comunist, iar 34 % dintre tineri cred că a fost mai bine înainte de 1989.
Brândușa Armanca povestește că „n-o să știm niciodată câți oameni au murit la graniță încercând să fugă spre vest”, pentru că dosarele celor care au tras în „frontieriști” au dispărut, însă jurnalista a reușit să găsească ultimele dosare ale soldaților, ce au fost păstrate la Procuratura Militară din Timișoara. „În interiorul lor am găsit date despre victimele ucise, fotografii cu ei morți, iar în cazul în care cei uciși nu aveau acte de identitate la ei, atunci era notat în dosar ce s-a găsit în buzunare. Nu de puține ori, s-au găsit în buzunarele victimelor scrisori de adio către familii pentru că oamenii erau conștienți că ar putea să moară în încercarea de a-și obține libertatea. În mod normal, soldații trebuiau să-i someze, iar apoi să tragă, însă majoritatea victimelor au fost împușcate în spate, semn că acest lucru nu s-a mai întâmplat”, a explicat, astăzi, Brâncușa Armanca.
În urma investigațiilor realizate în Ungaria și Iugoslavia, în încercarea de a afla ce s-a întâmplat cu cei care au dorit să treacă granița ilegal, Brândușa Armanca a găsit și un doctor, ce locuiește într-un sat din Iugoslavia. Bărbatul era chemat de autorități să elibereze un certificat de deces pentru „ceea ce aducea Dunărea, adică morții înecați”. Pentru că grănicerii din România nu trebuiau să raporteze un număr mare de oameni care încercau să treacă granița, după o negociere s-a decis să nu mai fie eliberate certificate de deces pentru toți morții găsiți pe Dunăre, astfel că o parte din ei erau aruncați într-o groapă comună la marginea satului. Atunci, doctorul a luat decizia de a-și crea propriul registru în care a scris tot ce a putut legat de victimele „neoficiale”.
„Frontieriștii” care erau prinși în Ungaria erau trimiși în România, nu înainte de a fi semnat un proces-verbal în care era notat că aceștia au fost returnați fără vânătăi pe corp, și astfel ungurii erau acoperiți în momentul în care unii dintre cei prinși erau omorâți în bătaie de milițienii români. În Iugoslavia, însă, o parte dintre românii prinși erau închiși pentru că erau considerați infractori și doar unii dintre ei erau trimiși în România, în schimbul unor vagoane cu sare. În carte se vorbește și despre fuga Nadiei Comăneci la sfârșitul lunii noiembrie 1989, prin vama Cenad, dar și despre trecerea ilegală a frontierei a membrilor trupei Phoenix.
