kultur shock live in daos 02_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Formaţia americană Kultur Shock a susţinut aseară un concert memorabil în clubul Daos, unde le-a oferit celor prezenţi o porţie straşnică de distracţie şi nu numai, căci la un moment dat muzicienii au fluturat un steag cu „Salvaţi Roşia Montană“ şi i-au îndemnat spectatori să lupte pentru drepturile lor.

Concertul a făcut parte din „Grandpa Guru Knows It All European Tour 2013″, turneu care se termină astăzi, la Bucureşti. Kultur Shock este o trupă de muzică gipsy-punk înfiinţată in 1996 în Seattle (S.U.A.) de către bosniacul Gino Yevdjevich, un rock star din Sarajevo refugiat în Statele Unite în urma războiului din anii 1992-1994. Alături de el, în prezent, mai sunt Val Kiossovski (chitară, vocal), Chris Stromquist (tobe, percuţie), Paris Hurley (vioară, vocal), Guy M. Davis (bass, vocal) şi Amy Denio (saxofon/clarinet, vocal).

De-a lungul celor 12 ani trupa a susţinut peste 600 de concerte şi a fost comparată cu trupe precum Manu Chao şi Gogol Bordello. Recitalul care s-a lăsat cu multe aplauze a venit după ce americanii au mai cântat în oraşul nostru, în cadrul IRAF – International Romani Art Festival, iar după concert distracţia a continuat cu Balkan Station Party, cu DJ Gypsy Viking (Canada, Serbia). Evenimentul a fost organizat de BuBu Bookinghouse and Events, Electric Theatre, şi Asociaţia Culturala Turn şi recomandat de Sabotage Festival.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.