dragos bota (3)

DictatoRobu a atacat, astăzi, din nou PRESSALERT.ro. Nimic nou până aici. Pentru că ne-am asumat să nu schimbăm unitatea de măsură și să privim la fel și noua putere uselistă ca și pe cea portocalie. Pentru că am avut, avem și vom avea libertatea de a scrie ceea ce gândim fără să cerem cuiva voie. Iar acest lucru nu este negociabil. Nici măcar cu unul care crede că lumea s-a inventat pentru ca să-i fie admirate pletele estompate. Nou este că liberalul a acuzat direct că site-ul este oficină a viceprimarului Stoia pentru că există o reclamă de la o firmă. Trecând peste faptul că reclama cu pricina este acolo cu mult înainte ca Robu să ajungă primar, nu pot să remarc cum primarul dezvăluie mecanismul său de gândire – dau publicitate ca să mi se facă jocurile. Așa se justifică, probabil, banii pompați cu dedicație către o anumită parte a presei locale.

Manipularea ordinară este dusă mai departe când vine vorba despre mine, încercându-se acreditarea ideii că politica editorială ar fi influențată de vizitele mele „aproape zilnice” în biroul viceprimarului Stoia. Nimic mai fals pentru că au fost luni întregi în care nu am intrat în clădirea primăriei. Sunt sigur însă că vizitele mele în instituţia publică au fost mai rare decât ospăţurile moca ale primarului în locaţiile fraţilor Cristescu, de care, în lipsa argumentelor, încearcă să mă lege pentru a-şi justifica în faţa fanelor sale, în special, impotenţa politico – administrativă. Desigur, eu sunt de vină că Timişoara a devenit Palmişoara, că timişorenii nemulţumiţi nu sunt relevanţi pentru că  sunt „prost îmbrăcaţi”  sau că declaraţiile sale aiuritoare au bulversat alegătorii.

Ne-am păstrat echilibru editorial, în ciuda atacurilor repetate la adresa PRESSALERT.ro venite dinspre „prof.univ.dr.ing Nicolae Robu PRIMARUL TIMIŞOAREI”. Inclusiv în conflictul Robu –  Stoia am prezentat poziţiile ambelor tabere, fiind singurii care am dat integral comunicatele halucinante ale primarului. Ştiu că deranjează faptul că ne-am permis să scriem despre „meritocraţia” promovată de Robu, care şi-a înfipt, sfidând legea şi bunul simţ, toate pupilele liberale în funcţii cheie. Ştiu că nu le pică bine sfătuitorilor săi, până mai ieri portocalii în suflet şi simţiri, că le punem, din când în când, în faţă, oglinda în care li se vede trecutul politico – informativ. Şi vom continua să facem acest lucru pentru că, din păcate, aroganţa afişată a depăşit-o pe cea din vremea când judeţul era păstorit de tandemul Ostaficiuc – Popoviciu. Despre care am scris atunci când erau la putere, în timp ce vaşnicul opozant Robu se făcea că nu le vede şmenurile. Vom continua să scriem la fel în ciuda lăturilor aruncate-n cap de postacii de partid care au fost activaţi la ordin.

Toate cele petrecute în ultima săptămâna au dovedit, încă o dată, că Nicolae Robu rămâne sclavul obsesiei pentru propria-i persoană şi că ar sacrifica orice pentru ca orgoliul său să fie mângâiat. Atitudinea de piranda isterică, care se plânge despre cine şi ce vorbeşte sau cu cine se întâlneşte, nu trădează decât frica sa bolnăvicioasă de a primi un verdict final al justiţiei, pe care fuge ca dracul de tămâie, în procesul său cu ANI. Frica bolnăvicioasă de a fi doar fostul.

P.S. Mâine vom transmite de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate noutăţile din procesul Nicolae Robu vs ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.