tramvai

Veşti bune pentru timişorenii sătui să circule cu tramvaiele devenite adăpost pentru „aurolacii” oraşului şi saune pe roţi pe timpul verii. Viceprimarul Dan Diaconu a anunţat astăzi că primăria a finalizat docmentaţia pentru reabilitarea vehiculelor. Documentaţia a fost trimisă către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) şi se aşteapă publicarea ei în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP).

Diaconu spune că se va licita un pachet de lucrări per tramvai ca sumă totală. Apoi, la intervenţiile efective se va vedea exact câte din lucrările licitate vor fi necesare fiecărui tramvai în parte. Nu mai puţin de 30 de tramvaie vor fi reparate în total în decurs de patru ani, în funcţie de bugetul primăriei. Odată intervenţiile finalizate, tramvaiele vor avea aer condiţionat, încălzire în scaune, uşi noi, componente noi, dar şi camere de filmat. Întrebat exact cum are de gând să gestioneze problema boschetarilor care îşi fac veacul prin tramvaie, Diaconu a declarat că nu ar fi rău ca în acest sens Poliţia Localtă să sporească acţiunile de control.

Anunţul că municipalitatea va reabilita tramvaiele a fost făcut în această vară de edilul şef Nicolae Robu direct de pe plaja din Mamaia după ce a lăsat timişorenii vreme de câteva zile să se perpelească de necaz clarificând că pentru Timişoara achiziţia de tramvaie noi nu reperezintă o prioritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.