Un adjunct al Poliției, cămătar pentru interlopi. Un procuror DIICOT, jucător de poker cu banii de prins în flagrant traficanții de droguri. O judecătoare care pe șpagă a transformat instanța în SRL. Nu sunt povești, ci dosare penale cu oameni despre care în urmă cu câțiva ani nici nu te-ai fi gândit că li s-ar putea întâmpla ceva. Dincolo de spectaculozitatea cazurilor, care mai dezvăluie puțin din putreziciunea sistemului, rămâne o problemă fundamentală. Proporţiile între cele două tabere sunt inversate decât în mod normal. Sunt prea puțini cei care-și asumă să aplice legea până la capăt, indiferent de cine este făptașul și care nu trădează cu riscul de a fi văzut de ceilalți ca oaia neagră. Și asta doar pentru că nu a acceptat compromisul sistemului mafiot. Lupta împotriva infractorilor este cooperativa munca în zadar atâta timp cât nu se face curățenie în rândul celor care sunt puși să aplice legea. Un polițist „sifon”, un procuror „frate” cu mafiotul sau un judecător corupt sunt fiecare-n parte mai periculoşi decât o reţea de crimă organizată. În astfel de situaţii, reforma nu poate fi făcută decât cu cătuşele. Cu cât sunt mai multe astfel de cazuri, cu atât ar trebui să se audă refrenul celor de la BUG Mafia „fugi, fugi, vin băieţi buni”. Şi dacă viteza va fi tot mai mare, atunci vom avea certitudinea că băieţii buni au mai multe şanse să învingă.
