gaze_sis

Alături de proiectul de la Roșia Montană, exploatarea gazelor de șist a fost un subiect fierbinte al ultimelor luni, însă iminența exploatării a fost împinsă pe planul doi, mai ales în Timiș. Astăzi, însă s-a confirmat că este o realitate: Biled și Periam sunt primele localități din Timiș ce vor fi afectate de exploatările pentru gaze de șist.

Guvernul Victor Ponta a emis două hotărâri prin care aprobă concesiunea pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX – 8 Biled și EX – 7 Periam firmei canadiene East West Petroleum Corp în vederea explorării și exploatării gazelor de șist. Aceiași canadieni au primit ok-ul și pentru perimetrul EX – 3 Băile Felix.

Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrele menționate intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial, se mai arată în cele două hotărâri  de guvern semnate de Victor Ponta.

Foto: economica.net

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here